Simona Ionescu / Redactor Șef

Frigărui învelite în foi de tei și miere, o rețetă senzațională

Frigărui învelite în foi de tei și miere, o rețetă senzațională
Când căldurile nu ne dau pace, mâncărurile grele sunt lăsate în așteptare, iar de pe mesele românilor nu lipsesc salatele, acompaniate de o bucățică de carne.

Pentru că sunt preferatele românilor, frigăruile sunt în top, dar cu siguranță sunt prea puțini cei care le-au încercat pe cele în foi de tei și miere. Sunt pur și simplu spectacol.

Ingredientele necesare

Pentru a pregăti cele mai senzaționale frigărui în foi de tei și miere aveți nevoie de următoarele ingrediente: un kg de coaste de porc, un ardei galben sau portocaliu, un dovlecel, o ţelină, un căţel de usturoi, o mână de flori de tei (proaspete). Vă mai trebuie trei linguri cu miere de tei, patru linguri cu vin alb sec, patru linguri cu sos de soia, doua linguri cu ulei, sare, piper.

Mod de preparare

Scoateți oasele de pe coastele de porc, apoi tăiați în felii lungi. Puneți la marinat într-un vas în care ați amestecat miere, vin și sos de soia, dar și flori de tei, felii de țelină, usturoi tocat, piper și sare.

Frigărui spectaculoase pentru o vară perfectă

Pentru ca toate aceste minunății să se întrepătrundă, se lasă la marinat cel puțin 12 ore. Tăiați ardeiul fâşii şi dovlecelul în felii subţiri, pe lungime, având grijă să aibă aceeași dimensiune ca și feliile de carne de porc.

Feliile de carne se alternează cu cele de legume

În timp ce grătarul începe să sfârâie, începeți să pregătiți frigăruile. Ungeți bine carnea și legumele cu ulei, apoi alternați feliile. După ce le puneți pe grătar, stropiți din când în când cu marinată. Ce a mai rămas se va pune într-o cratiță și se mai adaugă puțin din fiecare ingredient.

Lăsați să fiarbă până când totul se transformă într-un sos bine legat. După ce luați de pe foc frigăruile, consumați cu acest sos cu miros de flori de tei. Preparatul este senzațional pentru o seară cu prietenii, alături de un pahar cu vin bun.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre