Simona Ionescu / Redactor Șef

Paste cu piersici, rețeta verii 2026 perfectă pentru sezonul estival

Paste cu piersici, rețeta verii 2026 perfectă pentru sezonul estival
Sezonul piersicilor este momentul ideal pentru rețete care pun în valoare aroma dulce și parfumată a acestui fruct. Una dintre cele mai surprinzătoare și apreciate combinații ale verii 2026 este cea dintre piersicile coapte, burrata cremoasă și pastele al dente, un preparat care reușește să îmbine savoarea ingredientelor mediteraneene cu prospețimea fructelor de sezon.

Rețetele care combină fructele cu preparatele sărate au devenit tot mai populare în ultimii ani, iar această variantă de paste demonstrează că piersicile nu sunt potrivite doar pentru deserturi. Coapte alături de usturoi, unt și rozmarin, acestea capătă o aromă intensă și formează baza unui sos catifelat, completat de parmezan și burrata. În plus, piersicile sunt o alegere excelentă și pentru cei care urmăresc o alimentație echilibrată, deoarece au puține calorii și un conținut ridicat de apă. Iar dacă nu aveți brânză burrata, o puteți înlocui fără probleme cu mozzarella sau chiar cu caș proaspăt.

Preparatul poate fi servit atât la prânz, cât și la cină și este gata în mai puțin de o oră, fără tehnici complicate de gătit.

De ce merită consumate piersicile în această perioadă

Piersicile se află în plin sezon în iulie și sunt printre cele mai apreciate fructe datorită gustului dulce și conținutului bogat de vitamine și antioxidanți. Un fruct de dimensiune medie conține aproximativ 40 de calorii, ceea ce face ca piersicile să fie o alegere excelentă pentru persoanele care doresc să adopte o alimentație echilibrată. De asemenea, acestea conțin peste 85% apă, contribuind la hidratarea organismului în zilele călduroase.

În același timp, piersicile furnizează vitamina C, vitamina A, fibre și potasiu, nutrienți importanți pentru sănătatea pielii, digestie și buna funcționare a organismului.

Ingrediente pentru paste cu burrata și piersici coapte (4 porții)

225 – 250 g paste;

3 piersici bine coapte;

5 – 6 căței de usturoi (aproximativ 80 g), curățați;

20 g unt;

60 g parmezan proaspăt ras;

1 – 2 linguri ulei de măsline;

1 crenguță de rozmarin proaspăt;

 sare și piper proaspăt măcinat;

120 – 240 ml apă păstrată de la fierberea pastelor;

225 g burrata (mozzarella sau caș)

busuioc proaspăt;

coajă rasă de lămâie (opțional);

miere picantă (cu fulgi de chilli) pentru un contrast dulce-picant (opțional)

Mod de preparare

Cuptorul se preîncălzește la 200 de grade Celsius. Piersicile se taie în bucăți și se așază într-o tavă alături de cățeii de usturoi, unt, rozmarin, uleiul de măsline, sare și piper. Preparatul se introduce în cuptor pentru 25 – 30 de minute, până când piersicile devin foarte moi, iar usturoiul se caramelizează ușor. După coacere, crenguța de rozmarin se îndepărtează.

Între timp, pastele se fierb conform instrucțiunilor de pe ambalaj, până ajung în stadiul al dente. Este recomandat să se păstreze o cantitate generoasă din apa de fierbere, deoarece aceasta va ajuta la reglarea consistenței sosului.

Piersicile și usturoiul se transferă într-un blender împreună cu parmezanul ras și aproximativ jumătate de cană din apa în care au fiert pastele. Totul se mixează până la obținerea unui sos fin și cremos.

Sosul obținut se transferă într-o tigaie încăpătoare. Dacă este prea dens, se adaugă treptat apă de la paste până când capătă textura dorită.

Pastele fierte se adaugă peste sos și se amestecă ușor. La final se încorporează jumătate din burrata, care se va topi parțial și va conferi preparatului o consistență extrem de cremoasă.

La servire, fiecare porție se completează cu restul de burrata proaspătă, frunze de busuioc, piper proaspăt măcinat și parmezan ras. Pentru un plus de prospețime în rețetă poate fi adăugată coajă rasă de lămâie, iar cei care preferă combinațiile îndrăznețe pot completa preparatul cu câteva picături de miere picantă.

Foto: Instagram

Citește și: Paste cremoase, verzi, de post – rețeta rapidă, sănătoasă și plină de proteine vegetale

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri