Simona Ionescu / Redactor Șef

Plăcintă cu brânză și sos delicios, rețeta lui Vlăduț

Plăcintă cu brânză și sos delicios, rețeta lui Vlăduț
Direct din bucătăria lui Vlăduț, bucătarul de la Neatza cu Răzvan și Dani, avem o delicioasă rețetă de Plăcintă cu brânză și sos delicios.

Este o plăcintă cu brânză și sos delicios, ușor de preparat și foarte gustoasă. Aceasta poate ține loc de cină, sosul de ceapă caramelizată fiind un adevărat spectacol în farfurie.

Ingrediente pentru Plăcintă cu brânză și sos delicios

Pentru plăcintă: 1 pachet foi de plăcintă, 600 gr brânză telemea, 200 gr brânză de vaci, 200 gr smântână, untură pentru uns foile, 8 ouă

Sos: 1 ceapă roșie, 1 cățel de usturoi, 1 lingură ulei de măsline, 1-2 linguri de zahăr brun, 1-2 linguri oțet balsamic, fistic, roșii cherry, puțin ardei iute, bacon

Mod de reparare

Brânzeturile se dau pe răzătoare și se amestecă cu smântâna și ouăle bine bătute. Foile de plăcintă se ung cn puțină untură între ele și se așază în grupuri de câte două, se umplu. Se așază primele foi în tavă, se întinde compoziție de brânză peste ele, apoi alte foi și se strâng sub formă de acordeon cu brânza în interior. Plăcinta cu brânză astfel formată se coace la 180 de grade pentru 45 de minute.

Între timp, se prepară un sos delicios. Se călesc în puțin ulei de măsline, ceapa cu usturoiul și baconul, tocate mărunt. Se adaugă zahărul brun și se amestecă, iar când acesta se topește, se adaugă oțetul balsamic. Apoi se adaugă roșiile cherry decojite și tocate, puțin ardei iute, sare și piper. La final, se presară fisctic, pentru un plus de gust și pentru a avea ceva crocant.

Sursa: Chefi la cuțite

Actori celebri care au primit foarte puțini bani pentru rolurile lor. Brad Pitt, unul dintre ei

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre