Pentru reușita rețetei tradiționale pentru pasta de mici la grătar, așa încât mititeii să iasă extrem de gustoși, pufoși și suculenți la interior, trebuie să ținem cont în primul rând de prospețimea și de calitatea ingredientelor.
Vom folosi carne proaspăt tocată și de asemeni, condimente proaspăt măcinate, pentru a profita de aroma lor maximă.
Ingrediente
300 gr carne tocată, de porc sau oaie, 700 gr carne tocată, de vită, 250-350 ml supă concentrate de oase, cu legume, 22 gr sare, 5 gr semințe de chimen, 5 gr piper negru, 3 gr cimbru uscat, 3 gr coriandru măcinat, 10 gr paprika afumată, 50 gr usturoi, 5 gr bicarbonat de sodiu
Mod de preparare Rețetă tradițională pentru pasta de mici la grătar
Pentru a prepara pasta de mititei acasă, mai întâi trebuie să ne asigurăm că avem tot ce ne trebuie. Pregătim o supă din oase de vită cu măduvă și cât mai multe legume, pentru a beneficia de gustul acesteia în pasta de mici. Înainte de a o folosi, o strecurăm și o răcim.
Cele două tipuri de cane este bine să le trecem prin mașina de tocat împreună, chiar de două ori pentru a se omogeniza bine. Condimentele le amestecăm și le pisăm împreună, într-un mojar, sau le măcinăm cu o râșniță. Este recomandat să le avem proaspăt măcinate, pentru că atunci aroma lor este maxim de puternică.
Usturoiul îl curățăm și îl dăm pe răzătoare, sau îl pisăm în mojar. Când avem toate aceste ingrediente pregătite, ne apucăm de frământat pasta de mici. Avem varianta robotului folosind brațele pentru aluaturi, sau varianta manuală.
Punem în bolul robotului amestecul de carne pentru pasta de mititei, bicarbonatul de sodiu și condimentele și începem să le frământăm. În timpul frământării, picurăm și supa de oase, puțin câte puțin, până ajungem la o consistență mai cremoasă, nu uscată precum compoziția pentru chiftele, de exemplu.
Acoperim pasta pentru mici cu folie de prospețime și o dăm la frigider pentru 12 – 24 de ore. În acest timp carnea se întrepătrunde cu toate aromele și este perfectă pentru a prepara delicioși mici tradiționali.
Sursa: Chefi la cuțite
Se adâncește misterul monoliților. Cel din Utah „extras” peste noapte. Cel din România e încă în picioare
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook