Rețeta pentru Spaghete cu linte și sos de roșii e un preparat simplu și util pentru zilele caniculare. Se prepară rapid și nu este „grea” pentru digestie. În plus, lintea și roșiile aduc organismului o serie de nutrienți. Ca și pastele integrale, de asemenea.
Tot ce trebuie să știți despre linte
Lintea este o plantă leguminoasă ale cărei seminţe se găsesc în păstăi. Aceasta a devenit în ultimii ani un aliment popular în rândul vegetarienilor datorită faptului că este bogată în proteine şi săracă în grăsimi. Este o legumă uşor de digerat, bogată în vitaminele A, C, E, K şi cele din grupul B (B1, B2, B3, B5, B6 şi B9), minerale, fibre, carbohidraţi, acizi graşi Omega 3 şi Omega 6 şi aminoacizi.
Lintea mai reprezintă și o sursă importantă de antioxidanţi. Fiind bogată în fibre, lintea normalizează nivelul de colesterol din sânge, încetineşte asimilarea glucozei din alimente şi combate constipaţia.
Lintea este și o sursă excelentă de minerale, dintre care menţionăm fosforul, fierul, zincul şi magneziul.
Ingrediente pentru Rețetă de Spaghete integrale cu linte și sos de roșii
1 conservă de linte
1 conservă de roșii cuburi
ceapă verde
ulei de măsline
sare și piper
rozmarin
Mod de preparare
Ceapa verde se toacă mărunt și se călește în ulei de măsline, dar nu foarte mult, doar până se pătrunde ușor. Se adaugă lintea din conservă și roșiile tocate cuburi și se fierbe un sos delicios care se asezonează cu sare, piper și rozmarin.
Pastele se fierb al dente, în apă cu sare, se scurg și se adaugă în sos. Se lasă să mai fiarbă pastele împreună cu sosul pentru 4-5 minute, atât cât să se întrepătrundă gusturile. La final, se adaugă parmezan feliat, sau răzuit, după preferințe.
Sursa: Chefi la cuțite
Unde puteți găsi case mai ieftine decât o pâine. Cum intrați în posesia acestora
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook