Cristian Popescu Piedone e distrus în spatele gratiilor și caută tot felul de soluții ca să treacă timpul mai repede.
Doar Fuego îi mai mângâie sufletul lui Piedone. Ca să-și țină firea, fostul primar scrie poezii
Condamnat la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu, în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv, Piedone numără zilele până când va vedea lumina zilei. Recent, fostul primar al sectorului 5, care a început să scrie poezii, a postat online câteva versuri.
Piedone i-a înduioșat pe fanii săi, afirmând că în acest momente grele, doar muzica lui Fuego și ale Irinei Loghin „ne-a mai îndulcit amarul”. Vizita celor doi artiști a fost o lumină în întunericul din spatele gratiilor, iar vocea acestora l-a umplut sufletul de bucurie și le-a readus speranța la viață.
„În lumea asta renegată, în care sunt trecător, am învățat să fac sărbătoare din strofe croite pe rime simple”
„S-a lăsat frigul peste oameni și arbori și flori… Un anotimp întreg s-a topit de când sunt închis între patru pereți reci… Mâine – poimâine mai trece unul… Și mă trec și eu cu încă o toamna în calendarul vieții… În lumea asta renegată, în care sunt trecător, se întâmplă însă și bucurii depline.
În lumea asta renegată, în care sunt trecător, am învățat să fac sărbătoare din strofe croite pe rime simple și să mă bucur de frânturi pe care le omiteam cândva din cauză de grabă… Pușcăria e grea, oricum ai privi-o, oricum ai picta-o, oricum ai povesti-o…
Îți adună gândurile în suflet și sufletul ți-l cerne între gândurile toate… În lumea asta renegată… calendarele curg la fel ca dincolo de poarta cea mare de la șosea. Și aici sunt sentimente și aici sunt inimi și aici sunt oameni… Și aici sunt lacrimi, și aici e zâmbet, și aici sunt visuri și vise și planuri și țeluri și regrete mai ales.
„Pe mine și pe confrații de pedeapsă… ne-au vizitat distinsa doamna Irina Loghin și maestrul Fuego”
În lumea asta renegată… uneori ajung artiști cu har care pun slova pe portativ și te poartă cu ei în lumea muzicii și-a visării și-a libertății… Pe mine și pe confrații de pedeapsă… ne-au vizitat distinsa doamna Irina Loghin și maestrul Fuego. Ne-au mângâiat sufletele cu muzica lor. Și ne-au mai îndulcit amarul care ne istovește, vrând-nevrând, de prea multe ori… zi si noapte. Le mulțumesc! Le mulțumesc că există și își topesc parte din viață și pentru noi cei condamnați și renegați…
Le mulțumim cu toții! Le mulțumim tuturor celor care au făcut posibile vizita și muzica și arta lor! Când ești departe de casă, Irina, divina doamnă a muzicii noastre dulci și maestrul Fuego… sunt pansament pentru suflet și dor de familie și de libertate! Mulțumim, oameni dragi! Cu respect, Piedone NEVINOVAT”, a scris fostul primar al sectorului 5, pe pagina oficială de Facebook.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook