Copiii lui Marin Preda

Cărțile sale sunt parcă mai vii ca oricând, iar interesul cititorilor pentru ele, ca și pentru viața marelui prozator născut în Teleorman, e viu și el. De fapt, nici omul Marin Preda n-a murit chiar de tot. I-au împrumutat o parte din suflet, amestecându-l cu sufletele lor, cei doi copii ai săi.

Eram chiar împreună cu aceștia când am trecut pragul camerei de la Mogoșoaia în care a scris Marin Preda „Cel mai iubit dintre pământeni”.

Doar că locul copiilor de acum 42 de ani îl luaseră doi bărbați ușor încărunțiți pe la tâmple.

Era însă și copilăria lor acolo, reprezentată de Tudor Preda, nepotul autorului Moromeților și fiul băiatului său mai mic, Alexandru. Pe celălalt băiat îl cheamă Nicolae. E o diferență de numai un an între ei.

Fuseseră, când erau mici, de nenumărate ori în camera unde ne aflam. Nu se schimbase nimic înăuntru. Același birou. Același scaun. Același pat. Am încercat să-mi închipui, privind cu tristețe, ba chiar cu un fel de revoltă, spre patul pe care și-a găsit sfârșitul pământesc Marin Preda, la ce s-o fi gândit el în clipele acelea. Poate că la cărțile ce aveau să-i rămână nescrise. Cred însă că mai degrabă la cei doi. La băieții săi, Nicolae și Alexandru. N-am nici o îndoială că ei erau pentru el cei mai iubiți dintre pământeni.

Oare ei, cei de acum, nu de atunci, bărbații alături de care mă aflam, la ce se gândeau revăzând locul unde murise tatăl lor? N-am avut curaj să-i întreb.

L-am ascultat mai apoi pe Alexandru, evocându-și părintele la simpozionul ce-a urmat. Am ascultat cu același interes și tăcerea lui Nicolae. Îi mai întâlnisem și cu alte ocazii pe cei doi frați, cel mare tăcând, cel mic rostind cuvinte pline de miez. Am citit aceeași emoție pe chipul amândurora. Ca și pe cel al copilului de 11 ani, pe care-l văzusem mai devreme așezat la biroul pe care bunicul său scrisese, încheindu-și ultima carte, cuvintele ce nu vor muri niciodată: Dacă dragoste nu e, nimic nu e!

(text apărut în Ziarul Lumina, pe 25 noiembrie 2022)