Exclusiv. Lidia Fecioru, amintiri dureroase despre cel mai trist Paște. „A fost groaznic, strigam de la geam Hristos a înviat!”

Cu puțin timp înainte de Învierea Mântuitorului, în cabinetul Lidiei Fecioru e liniște. Pare acea liniște de mânăstire, de pe altă lume, în care te cufunzi ca să-L afli pe Dumnezeu.

Bioenergoterapeutul, unul dintre cei care reușesc să facă minuni vindecând boli în fața cărora medicina e de multe ori neputincioasă, vorbește de Divinitate cu o mare finețe. O finețe dobândită prin multă rugăciune și nevoință.

Povestește cu dragoste de Paștele copilăriei, de simplitatea și firescul de atunci, de smerenia la care ar trebui toți să ne întoarcem toți, de obiceiurile frumoase care se teme că se vor pierde. Și oricine o ascultă, înțelege că Dumnezeu își ține întotdeauna promisiunile.

„Eu nu trăiesc în trecut și nici în viitor, doar aici și acum”

– Vom sărbători Învierea Mântuitorului. Cum vă pregătiți sufletul pentru această mare sărbătoare?

– În fiecare zi sunt pregătită, pentru că mie nu-mi lipsește Dumnezeu din suflet. La mine în fiecare zi e sărbătoare, pentru că nu trăiesc în trecut și nici în viitor, doar acum și aici. Pentru viitor îmi fac doar planuri scurte. Pentru că merg pe principiul „Fă-l pe Dumnezeu să râdă și spune-i planurile tale”. Deși, ne putem pune dorințe, însă Universul are echilibrul lui.

„Am avut norocul să trăiesc până acum să-mi văd nepoții și poate dă Dumnezeu să-mi văd și strănepoții”

– Și ce dorințe aveți?

– Eu îmi doresc să fiu sănătoasă. Dacă sunt sănătoasă, pot să muncesc, dacă pot să muncesc, mă pot întreține. Dacă mă pot întreține, îi pot ajuta și pe ceilalți. Și dacă îi ajut pe ceilalți, mi se întoarce fericirea de cinci ori înapoi. Când eram mai tânără, aveam alte aspirații.

Acum sunt fericită pentru că am avut norocul să trăiesc să-mi văd nepoți și poate dă Dumnezeu să-mi văd și strănepoții. Ce frumos e! Nu mai am dorințele din tinerețe când alergam după o pereche de pantofi sau vroiam orice altceva. Dar după ce le-am avut, le-am dat nou-nouțe cum le-am luat.

„Mie mi-e frică de oamenii fără nici un Dumnezeu, pentru că sunt cei mai periculoși”

– Se mai simte Paștele ca pe vremuri?

– Nu se mai simte cu atâta evlavie, parcă nu ne mai bucurăm, nu mai trăim sărbătoarea în sine. Mă ia groaza când văd tot felul de filmulețe pe rețelele de socializare în care se aruncă cu noroi în biserică. Religia nu se face cu parul, crezi cât poți, nu-ți impune nimeni. Nu te bate nimeni să-și bage Biblia în cap. Nu-ți place religia? Nu e nici o problemă, oricum crezi în ceva. Mie mi-e frică de oamenii fără niciun Dumnezeu, pentru că sunt cei mai periculoși.

„Se vede din avion că ortodoxia trebuie decimată pe bucățele, pentru că a ținut lumea unită”

– Și de ce credeți că oamenii nu vor să se mai apropie de Divinitate?

– Luăm din Occident tot ce este mai rău posibil. Pe mine mă îngrozește și Satana de pe biserici și tot felul de spectacole sataniste și toți actorii de la Hollywood care propovăduiesc ce nu trebuie. Uitați-vă la îmbrăcămintea lor, la semnele pe care le au, cu pentagrame desenate pe față, cu coarne și așa mai departe.

Toate aceste lucruri le dă senzația de libertate românilor. Ori, ceea ce se întâmplă acolo, e o propagandă mizerabilă. Se vede din avion că ortodoxia trebuie decimată pe bucățele, pentru că aceasta a ținut lumea unită. Eu sunt practicantă, nu habotnică, o singură dată mi-a făcut observație un preot că fumez. Dar nu mi-a pus restricții. Mulți spun că nu cred în Dumnezeu pentru că nu l-au văzut niciodată. Dar oare mintea ne-o vedem?

„Întâi iei din bucatele sfințite, apoi mănânci la masă cu familia”

– Dacă ne-am întoarce puțin în timp, cum era Paștele în copilăria dumneavoastră?

– Începea de la mirosul mâncării pe care mama o pregătea în ajun, cu miel la cuptor, pâinea coaptă, obligatoriu cu plăcințele, cu vopsitul ouălor, cu hainele noi, pe care obligatoriu le îmbrăcam. Văd și acum acel lighenaș mic cu ou roșu, ou alb și bănuți în apă.

Ne dădeam toți cu apa și ouăle pe față. Ca să fim să­nătoși și ru­meni ca oul ro­șu, fru­moși ca oul alb și să nu ne lipsească banii. Era un ritual pentru noi. Mai avem un obicei, punem din fiecare preparat câte puțin într-un coș și preotul, când începe slujba de Înviere, stropește cu agheasmă și sfințește toate produsele, care se mănâncă în fiecare dimineață trei zile la rând. Întâi iei din bucățele sfințite, apoi mănânci la masă cu familia. Și lucrul acesta se păstrează și acum la noi.

„Dacă eu pun să fac mămăligă și am murit, tu ce faci?”

– Ce făcea mama și bunica bun pentru masa tradițională de Paște? Ce obiceiuri se păstrau atunci?

– La noi mielul se prepara în alt fel, nu ca în România. Se făcea umplutura cum se pregătește drobul aici și se umplea mielul. Mama îi lega picioarele și-l punea într-un aluat gros, apoi la focul de pâine, care înseamnă un foc puternic, unde stătea vreo șase ore. Se mânca inclusiv pâinea care se cocea, cu tot sucul acela pe care-l lăsa mielul.

Toți ne implicam în muncă, eu nu prea eram cu bucătăreala și preferam să mă ocup de curățenie, măturam curtea, aranjam totul. Crescusem destul de mare și nu știam să fac mămăligă. Mi-aduc aminte că tata mă întreabă: „Dacă eu pun să fac mămăligă și am murit, tu ce faci?”. Eu, râd și răspund: Sting aragazul, dacă-i moare cuiva tata, cine mai mănâncă mămăligă? Atunci tata mi-a spus că am reușit să ies și din situația asta.

„Înainte de a ne pregăti să mergem la Înviere, de la mine pleacă caserolele cu sarmale către o noră și celălalt băiat”

– Ce pregătiți pentru copii? Ce le place cel mai mult?

– Acum copiii au nevestele lor, vin la masa de Paște, dar mai mult să dau cadouri la nepoți. Pregătesc sarmale mai multe, nora mea nu face și sâmbăta seara, înainte de a ne face baie și a ne pregăti să mergem la Înviere, de la mine pleacă caserolele către o noră și celălalt băiat.

„Dragă, eu ți-am dat băiat care mânca ciorbă de cinci zile, dacă ai vrut să-l strici, e treaba ta”

– Așa o soacră bună, toate fetele și-ar dori…

– Am norocul că fetele pe care le-au găsit băieții mei știu să se poarte frumos cu mine. Eu nu mă bag în căsniciile lor, dar sfătuiesc dacă mi se cere ajutorul. Mai râd câteodată când îmi zice că e ciorba de ieri și băiatul meu nu vrea să mănânce.

Și atunci îi spun: Dragă, eu ți-am dat băiat care mânca ciorbă de cinci zile, dacă ai vrut să-l strici, e treaba ta. Ai vrut să te iubească, să-i faci mâncare zilnic, acum așa îl ai. Și ea îmi dă dreptate. De altfel, băiatul meu îi zice mereu soției: „Tu și cu mă-ta”, adică ea și cu mine.

„La noi când se sfințeau merindele, obligatoriu în coș era și un bănuț, pe care-l purtam apoi în portofel”

– Ce Paște v-a rămas pentru întotdeauna întipărit în suflet?

– Cel din pandemie, de acum doi ani, care a fost groaznic și strigam de la geam „Hristos a înviat!”. Super dureros.

– Sărbătoarea Învierii Domnului este plină de obiceiuri și tradiții respectate cu sfințenie. Ce trebuie să facem pentru ca banii să nu ne mai lipsească din portofel?

– La noi când se sfințeau merindele, obligatoriu în coș era și un bănuț, pe care-l purtam apoi în portofel. Eu sunt avantajată de soartă pentru că de foarte multe ori facem Paștele în Basarabia. Și acum copiii mei sunt plecați acolo. Noi nu am avut biserică în sat, lăcașul sfânt s-a făcut de vreo 15 ani și sunt ctitor.

Pe vremuri, era biserică în oraș, la 15 kilometri. În Basarabia, în prima zi se duc finii la nași. E lege. A doua zi se merge la părinți. Dar cel mai important rămâne Paștele Blajinilor, când se strânge tot satul, se întâlnesc oamenii la cimitir, dau de pomană și-și amintesc de cei plecați.

„Să o aprindem când ne certăm”

– Ce trebuie să facă un credincios cu lumânarea de la Paște?

–  E bine să o păstrăm. Mai sunt perioade când plouă cu piatră, când ne mai certăm prin casă și atunci e bine să o aprindem. Dumnezeu face multe minuni și așa s-a întâmplat și cu mine, iar eu nu m-am împotrivit niciodată la ce drumuri mi-a deschis. Mie nu mi-e teamă de nimic. Decât de Dumnezeu și să nu greșesc.