Simona Ionescu / Redactor Șef
Sabina Lisievici, una dintre cele mai apreciate actrițe din tânără generație, bifează o nouă cucerire în lumea filmului american.
După succesul obținut cu lungmetrajul Kingdom of Judas, care a ajuns până în cinematografele din America, actrița a primit o invitație care-i confirmă ascensiunea în lumea cinematografiei.
Într-un amplu interviu acordat jurnaliștilor de la Rețete și Vedete, Sabina Lisievici vorbește despre proiectele recente din cariera sa.
Sabina Lisievici/ FOTO: MYTOUCHE Pierre
Rețete și Vedete: „Kingdom of Judas” este cel mai recent proiect al tău de amploare, în care ai atât calitatea de actor, cât și regizor și producător. Cum a fost să îmbini aceste trei roluri în același proiect?
Sabina Lisievici: Filmul de lungmetraj Kingdom of Judas a reprezentat pentru mine o evoluție fantastică, de la regizor și producător de scurtmetraj, la cel de regizor, producător și distribuitor de lungmetraj. Am avut alături o echipă incredibilă, fără de care nu aș fi reușit. Dar mi-a plăcut, așa că nu am de gând să mă opresc.
Interviu EXCLUSIV
Filmul a fost prezentat la Marche du Film de la Cannes. Cum ai trăit această experiență și ce impact crezi că va avea asupra carierei tale?
Sabina Lisievici: Cel mai mare șoc pe care l-am avut în Cannes a fost să văd cum oamenii simpli se îmbulzeau și cerșeau bilete de cinema și câtă cultură și adorație există în jurul industriei de cinema. Țin minte că mi-au venit lacrimile în ochi când am luat-o pe Daria de mână pe covorul roșu și i-am zis: Uite, așa să ajungă să se bată și pe biletele noastre de filme. Inițial, mi s-a părut ireal de frumos. Și apoi am intrat în pâine: întâlniri de dimineață până seara cu alți producători, doar vreo oră liberă undeva la prânz, când alegeam să ne luăm masa pe promenadă. Chiar și acolo, din lipsă de timp, mai strecuram o întâlnire. Seara, când ajungeam la hotel, eu și colega mea cu care împărțeam camera număram cărțile de vizită de parcă erau bani (râde). Ehe, nu erau, dar ne imaginam noi ce avea să vină.
Ai studiat actoria în Statele Unite și ai avut ocazia să lucrezi în diverse medii artistice. Cum au influențat aceste experiențe abordarea ta în regia și interpretarea din „Kingdom of Judas”?
Sabina Lisievici: Eu sunt jumătate America, jumătate Balcani. În tot. Știu să cutreier păduri, să mănânc slănină cu mâna și să decojesc raci fără să folosesc ustensilele speciale de la restaurant. Așa sunt și în filme, și așa am rămas și în regie. Am dat din șolduri și pe O viață, mea, și am plâns la operă de cât de tare mă atingeau înaltele. Am luat de peste tot câte ceva și nu m-am dezis de nimic. Am avut eu scârba asta de snobi și de oamenii cu bani noi de când mă știu. Și America asta mi-a dat… televizorul. Poate știi și tu, când eram mai mici și ne doream să intrăm în televizor? Eu asta am simțit. Că am ajuns să experimentez ce mi-am imaginat de când eram mică.
Pe lângă film, ai avut roluri notabile în teatru. Care dintre acestea ți-a rămas cel mai aproape de suflet și de ce?
Sabina Lisievici: Teatrul este o mare iubire a mea. Iubesc la nebunie scena și, de fiecare dată când intru în teatrul în care joc frecvent sau temporar (acum Sala Luceafărul), fac câte o poză la sală. Să am eu scândura cu mine. Și, iubind atât de mult teatrul, am simțit nevoia acestui catharsis într-o poveste de dragoste pierdută de-a mea, Dragoste pe coji de mandarine, care și-a avut premiera la Bulandra. Joc și comedie de vreo doi ani, în Contre-emploi, o piesă foarte simpatică, Ia-le banii, cu Magda Catone, Silviu Biriș, Ozana Barabancea și mulți alții.
Recent, ai fost invitată la un eveniment de amploare în SUA. Ne poți oferi mai multe detalii despre această invitație și ce înseamnă pentru tine?
Sabina Lisievici: Am avut onoarea să fiu invitată ca membru în Grand Jury la un festival de film din Utah, SUA, numit Red Rock Festival, și am avut onoarea să văd lista celorlalți jurați dinaintea mea și să realizez cu uimire că sunt singura care nu a luat un Oscar sau care nu are vreun premiu BAFTA pe raft. Am sărit în sus de bucurie! Ce nebunie… Al doilea moment din viața mea când am simțit că intru în televizorul ăla din copilărie de care îți vorbeam mai devreme. O onoare incredibilă că m-au considerat aptă să fac jurizarea printre atâția alți monștri sacri.
Ai mulți prieteni în Los Angeles și ai studiat acolo. Cum te-au afectat tragediile recente din zonă și cum reușești să îți susții prietenii de la distanță?
Sabina Lisievici: M-au afectat incredibil de tare incendiile din Los Angeles. Multe locuri în care eu mă plimbam, scriam, citeam, mă jucam cu căprioare, au ars. Dealurile pe care, cu mai puțin de câteva luni înainte, le-am urcat într-un hike până la semnul Hollywood, acum sunt scrum. Mulți prieteni și-au pierdut complet casele și avuțiile. Zona de blocuri nu a ars, nici Beverly Hills și nici Santa Monica, cum s-a vehiculat. Dar am avut o presimțire tare neagră legată de Los Angeles când am fost ultima dată. Plutea cumva un aer dens deasupra. Oamenii tind să-și piardă conexiunea cu Divinitatea când alergăm prea mult după dorințele Ego-ului. Nu vreau să sune ca ceva religios sau vreo teorie conspiraționistă, dar eu cred că energia nu stagnează; ea se mișcă constant și se transformă. În ce? În ce i-a fost dat să fie de la bun început.
Cum reușești să îți menții echilibrul între viața profesională intensă și viața personală? Ai anumite ritualuri sau hobby-uri care te ajută să te relaxezi?
Sabina Lisievici: Da, beau un pahar de vin roșu seara, mănânc ce îmi place, îmi fac toate poftele și caut oameni pe care să îi plac și care să mă facă să râd. Am 34 de ani. Știu foarte bine la vârsta asta că, fără vin roșu, râs mult și amintiri bine trăite, viața devine plictisitoare. Și repetitivă. Trebuie să dansezi, să râzi ca prostul de multe ori, să te îmbraci frumos și să te scoți tu pe tine la o cină romantică din când în când. Să îți cumperi o haină de blană. Să te iei în brațe. Să te uiți în oglindă și să te vezi cât ești de frumos. Și când nu ești? Tu ești prințul de pe cal alb. Nu vine nimeni să te salveze de la înec. Învață să înoți cât încă nu sunt valuri.
Ești cunoscută pentru pasiunea ta pentru modă și ai participat la diverse evenimente de profil. Cum influențează moda expresia ta artistică?
Sabina Lisievici: Moda este vizuală, la fel și filmul. Moda folosește volumetrii, la fel cum cinematografia folosește unghiuri. Filmul iubește și culorile, și alb-negrul, iar verișoara Moda e atrasă de culori și non-culori. Se înțeleg. Iar eu le-am adoptat pe amândouă sub umbrela inimii mele.
Ce sfaturi ai oferi tinerelor actrițe care își doresc să urmeze o carieră internațională în actorie și regie?
Sabina Lisievici: Să se ferească de prea mult. Camera arată în mod special ce vrei să ascunzi.
După succesul cu „Kingdom of Judas”, la ce proiecte lucrezi în prezent? Ne poți dezvălui câteva detalii despre viitoarele tale inițiative artistice?
Sabina Lisievici: Am două proiecte mari la care lucrez în prezent, dar, din păcate, sunt jurată sub semnătură să nu divulg nimic. Deși aș vrea.
Cum vezi evoluția industriei cinematografice românești în context internațional și ce rol crezi că poți juca în această dezvoltare?
Sabina Lisievici: Trăim un punct de cotitură în cinematografia românească, un punct de stagnare de câțiva ani, cu un public care a trecut de la filmele comuniste la cele de comedie ușoară. Am obișnuit măcar acum să vină oamenii, cred eu, un pic mai mult în sălile de cinema, dar nu la filmele care trebuie. Criticismul compară filmele noastre cu cele din Hollywood, iar noi nu avem încă nici ghete să ieșim din casă, la capitolul bugete. Dar statul a început să se implice, Guvernul la fel, eu zic că există viitor. Cred că pot juca orice rol, cu multă pregătire înainte și cu o igienă a actorului impecabilă. Sunt doar un vas. Rolul mă umple, ca un lichid. Eu, ca vas, nu îmi aleg lichidul, ci el mă alege pe mine. Ca regizor, eu sunt olarul care face vasul de pământ, iar, ca producător, eu sunt furnizorul de lut care urmează să fie lucrat. Vezi cât de diferite sunt rolurile mele și totuși cât de frumos se întrepătrund?
Ai avut ocazia să colaborezi cu diverse personalități din industria filmului. Care colaborare ți-a lăsat cea mai puternică impresie și de ce?
Sabina Lisievici: Sincer? Cred că un impact mai mare îl are domnul de serviciu de pe scara mea de bloc, cu care mă salut prietenește în fiecare zi și care m-a ajutat să îngrop cățelușa mamei și, la final, i-a înfipt și o cruce din două lemnișoare la mormânt. Mă impactează vecinii mei, care, de fiecare dată când gătesc ceva bun, îmi gătesc și mie. Mă impactează prietenele vechi, care au devenit familie și care, atunci când rămân gravide, primul lor gând e să mă sune pe mine și să mă anunțe că o să fiu nașă (te iubesc, Cristina!). Mă impactează voința mamei să lupte și să fie puternică în sănătate, trup și minte, din dragoste pentru unica sa fiică. Mă impactează mai tare un câine care trece strada printr-un loc periculos și aproape îmi stă inima să nu îl calce vreo mașină sau oamenii blânzi și buni care nu se contrazic și cu care, pur și simplu, nu te poți certa, de câtă lumină sunt. Personalitățile sunt oameni. Vedetele, internaționale sau nu, sunt oameni. Cu defecte. Multe. În plus, avem ambiția. Și munca. Multă. Deci, ei nu mă mai impresionează. Acesta e posibil să fie unul dintre cele mai sincere interviuri ale mele până acum. Și-am avut mii. Vrei să îți zic sincer cum am devenit eu cunoscută? Din foamea asta nestăvilită de muncă. Și n-am simțul ăsta al omului de rând, al factorului șoc. Mie tot mi se pare normal. Atâta timp cât nu e grotesc sau cât nu ține de vulg.
Care este visul tău cel mai mare în carieră și ce pași intenționezi să urmezi pentru a-l transforma în realitate?
Sabina Lisievici: Am frica asta că, dacă zic, nu se mai întâmplă. Promit, îți zic atunci. Anul ăsta, Saroafilm va fi prezentă atât la EFM (Berlinale), Cannes, și, sperăm noi, și din nou la American Film Market. În februarie urmează Berlinale și de-abia aștept. Între timp, teatru și producții locale aici, în București, și, apoi, în mai, în Cannes. Pe plan personal, am divorțat. Am zis să ies din branșă măcar acasă și m-am decis să îmi caut un afacerist. Nu de alta, dar îmi place și marketingul de mor. Așa că, diseară, dansez tango. Eu și cinematografia.
Credit foto:
Daniel Soare
MYTOUCHE Pierre
Private GALLERY