Femeile au ales. Din juriul Miss Universe 2021 nu a făcut parte niciun bărbat

Femeile au ales. Din juriul Miss Universe 2021 nu a făcut parte niciun bărbat
Andrea Meza, reprezentanta Mexicului, a fost încoronată Miss Universe 2021 duminica trecută, în Statele Unite, la finalul unei gale în timpul căreia Miss Myanmar a denunţat lovitura de stat organizată de armată în ţara sa, informează AFP.

Ediţia din 2020 a acestui concurs de frumuseţe a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus, iar anul acesta a avut loc cel mai greu concurs de Miss din istorie. Asta, din punctul de vedere al concurentelor. Este lucru știut, bărbații sunt ușor impresionabili în fața frumuseții feminine. Însă femeile, când văd altele mai frumoase ca ele, de obicei au reacții diametral opuse. Juriul din acest an al concursului Miss Universe a fost exclusiv feminin.

Andrea Meza, în vârstă de 26 de ani, îmbrăcată cu o rochie de seară strălucitoare de culoare roşie, le-a devansat pe finalistele din Brazilia şi Peru, cu prilejul unei gale desfăşurate la Seminole Hard Rock Hotel & Casino din Hollywood. Concursul a fost prezentat de actorul Mario Lopez şi de Olivia Culpo, fostă Miss Universe 2012. De fapt, câştigătoarea din acest an a întrecut peste 70 de concurente.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Miss Universe (@missuniverse)


Mexicanca a obținut astfel cel de-al 69-lea titlu Miss Universe. Ea îi succede lui Zozibini Tunzi, din Africa de Sud, încoronată Miss Universe. 2019. Dar ceea ce este cu adevărat interesant e faptul că juriul din acest an a fost format exclusiv din femei, opt la număr.

Miss Myanmar a denunțat politica din țara sa

Profitând de audiență, Miss Myanmar, Thuzar Wint Lwin, a denunţat lovitura de stat din ţara ei. În urma acesteia a fost îndepărtată de la putere fosta preşedintă Aung San Suu Kyi.

„Oamenii din ţara mea mor şi sunt împuşcaţi de armată în fiecare zi”, a declarat concurenta în videoclipul său de prezentare. Acesta acare a inclus fotografii ce o prezentau în timp ce participa la manifestaţii împotriva juntei militare. Clipul a fost difuzat înaintea concursului. „Aş dori să îndemn pe toată lumea să vorbească despre Myanmar”, a adăugat curajoasa tânără.

Miss Myanmar a câştigat premiul pentru cel mai frumos costum tradiţional. Tânăra a venit îmbrăcată într-o ţinută cu mărgele, ornată cu motive tradiţionale din ţara sa, și a purtat o pancartă cu mesajul „Rugaţi-vă pentru Myanmar”. Până acum se estimează că cel puţin 796 de persoane au fost ucise de forţele de ordine în Myanmar după lovitura de stat de la 1 februarie, iar peste 3.800 de persoane au fost arestate.

Miss Singapore, Bernadette Belle Ong, a profitat la rândul ei de prezenţa în competiţia pentru cel mai frumos costum tradiţional pentru a denunţa discriminarea față de persoanele de origine asiatică. Concurenta a apărut pe scenă într-un body roşu sclipitor şi cizme asortate, purtând o mantie în culorile drapelului din Singapore, pe care era inscripţionat mesajul „Opriţi ura împotriva asiaticilor”.

Sursa foto: Instagram

Povestea lui Venus de la Piatra Neamț. „Sora” celebrei statui din Willendorf  e unică în lume