În anul 1928, celebra casă de bijuterii Cartier a creat o operă de artă, a cărei poveste nu a fost deslușită niciodată cu adevărat. Care este istoria colierului Patiala.
Istoria ciudată a colierului Patiala
Povestea colierului Patiala a început în 1888 în Africa de Sud, când un diamant imens de culoare galben pal a fost găsit în minele De Beers. Acesta a prelucrat și a fost realizat un colier superb, în anul 1928, de casa de bijuterii Cartier pentru Sir Bhupindra Singh, Maharajah din Patiala.
Cartier a muncit trei ani
Specialiștii spun că înainte de a fi tăiat, diamantul a avut nu mai puțin de 428 de carate, iar ulterior, la finisare, a cântărit 234,65 carate și a fost denumit De Beers. Dar bijuteria a conținut alte șapte diamante având între 18-73 de carate plus alte rubine birmaneze, de o frumusețe greu de exprimat în cuvinte.
Se spune că celebra casă pariziană a muncit trei ani pentru a realiza această operă de artă, care a făcut de altfel și obiectul unei expoziţii fără precedent în vitrinele de la Cartier.
A reapărut după 40 de ani și a fost vândut cu 3,16 milioane de dolari
Nimeni nu poate spune până în acest moment cum a dispărut colierul în anul 1948. Dar, după aproape 40 de ani, mai precis în anul 1982, acesta a reapărut cu ocazia unei licitații care a avut loc la Geneva. Aici a fost vândut pentru incredibila sumă de 3,16 milioane de dolari.
Unde sunt pietrele originale
După această tranzacție, colierul maharajahului din Patiala a dispărut din nou. Dar în anul 2003, incredibilul colier a revenit în vitrinele casei Cartier. Din câte se știe, piesa a fost recuperată de casa pariziană în anul 1998, la Londra.
Dar nu în totalitate, pentru că din superbul colier de odinioară au rămas cinci coliere încrustate cu diamante. Însă elementul principal, De Beers, unul dintre cele mai mari diamante din lume, dispăruse fără urmă.
Diamantele albe au fost înlocuite cu pietre de topaz
Cartier a înlocuit atunci diamantele albe cu pietre naturale, respectiv topaz și safire albe. De asemenea, în locul marelui De Beers a fost pus un safir auriu și rubine cu granate. Din păcate însă, nimic nu putea să redea frumusețea colierului de odinioară.
Pusă într-o asemenea situație, firma a optat pentru alte pietre, zirconium cubic şi rubine sintetice. Au reușit, astfel, să reproducă, atât cât s-a putut, colierul impresionant. Specialiștii speră însă, ca într-o zi, să se facă lumină în toată această poveste și colierul să poată fi refăcut, în forma sa originală de altădată.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook