Mamă precaută, prezentatoarea are grijă de pe acum să se ocupe de viitorul copiilor săi, care au o casă într-unul dintre cele mai bune cartiere din București.
Gabriela Cristea s-a rugat mult la Dumnezeu să primească un dar atât de mare și nu contenește să-i mulțumească Divinității pentru două fetițe minunate. De aceea, atât ea cât și Tavi Clonda fac tot ce le stă în putință pentru ca acestea să fie fericite. Soții s-au gândit de pe acum să le asigure o locuință, pentru că sunt convinși că atunci când vor crește nu vor mai vrea să stea cu părinții.
Exisă deja un apartament frumos în Dorobanți, pregătit pentru momentul în care fetițele vor deveni domnișoare studente.
Camere cu decoruri de poveste
Cuplul nu a fost rezervat în a arăta vila în care locuiesc cei patru. Gabriela a pus mereu fotografii pe paginile ei de socializare, a filmat momente deosebite din viața de familie. Fetițele sunt considerate prințese și tratate ca atare. Micuțele au camere la care ar visa orice copil, cu decoruri de poveste. Tatăl a povestit și el despre cum au aranjat curtea, ce fel de picturi au pe pereți fetițele. Cerul înstelat se află în camera Victoriei de când a venit pe lume.
La Iris, există în cameră o pictură frumoasă, cu iriși, dar și un pat de prințese unde fetele dorm împreună acum, a spus tăticul Tavi Clonda într-un interviu.
Gabriela și Tavi nu sunt deciși dacă să vândă vila sau nu
Casa cu grădină și piscină se află în Corbeanca și, de-a lungul ultimelor luni, atât Gabriela Cristea cât și Tavi Clonda au declarat că ar vrea să vândă vila și să se mute în București. Fetele ar învăța la școală în oraș, era gândul părinților. Gândul unei alte case îi bântuie de anul trecut, de când spuneau că vor să participe la prima ediție a concursului America Express. Era vorba de un câștig frumos de bani. Au renunțat și la al doilea sezon, Gabriela spunând că se teme de apă și de a fi nevoită să mănânce cine știe ce „scârboșenii”.
Recent, Tavi Clonda a spus că s-au tot gândit să vândă vila din Corbeanca. A și aruncat pe piață un preț estimativ: un milion de euro, cu tot cu mobilă și aparatură casnică. Dar tot el spune că nu sunt deciși să facă pasul, deși crede că o casă mai mică în București le-ar fi mai potrivită.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook