Astrologii spun că odată cu Luna Nouă din 7 seătembrie trebuie să înțelegem că nimic nu va mai fi cum a fost. Ce ne așteaptă.
Lună Nouă în semnul Fecioarei. Cum ni se va schimba viața
Potrivit specialiștilor în astrologie, Luna Nouă din 7 septembrie aduce cu sine direcții noi. Vom începe să fim mai conștienți de propria persoană și de ceilalți, vom avea revelații și, cel mai important, vom lăsa deoparte obiceiurile vechi și nocive. Vom învăța totodată să fim mai utili celorlalți și mai eficienți la locul de muncă. Ceea ce nu va face decât să-i bucure pe ceilalți care ne vor privi cu alți ochi.
Vom scăpa de frici
De asemenea, vom scăpa de anumite frici, anxietăți și vom da la o parte disperarea care ne-a copleșit în ultima perioadă. Totodată, Luna Nouă ne va ajuta să acceptăm și defectele celorlalți și nu vom mai încerca să-i schimbăm atât de mult ca până acum. Dar vom învăța că trebuie să ne și relaxăm, dacă vrem să avem o sănătate bună. Foarte important este faptul că vom descoperi noi modalități de vindecare și vom găsi oameni care ne vor ajuta în acest sens.
Atenție la alimentație!
Odată cu Luna Nouă, specialiștii ne recomandă să fim mai atenți la alimentație. Ar fi de folos să optăm pentru un regim mult mai sănătos și să începem să facem sport. Indiferent ce am alege, ne va fi extrem de folositor. De asemenea, vom avea mai mult noroc și în ceea ce privește locul de muncă și e posibil să găsim un job mai bun, care să ne satisfacă financiar așa cum ne-am dorit. Dar e posibil ca unele persoane să schimbe și domeniul de activitate.
Fiți atenți la cuvintele pe care le folosiți
Mai mult ca niciodată, astrologii vă spun însă să fiți extrem de atenți la cuvintele pe care le folosiți. Purtați conversații clare, dar în care să vă spuneți punctul de vedere cu eleganță, nicidecum ridicând tonul. Altfel, vă puteți trezi că orice cuvânt se poate întoarce asupra voastră. Și relațiile de iubire vor trece prin schimbări, dar pozitive, iar acest lucru va fi benefic pentru fiecare cuplu.
Sursă foto: haihui, unica
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook