Un preot se întorcea obosit de la vecernie și urca scările către apartamentul lui. La etajul 1, miros de grătar, la 2 – miros de chiftele.
– E postul Paștelui, băi, păcătoşilor! Arde-i, Doamne!
Mai urcă un etaj şi ajunge acasă: ficăţei la cuptor cu mămăligă.
– Am glumit, Doamne, iartă-i!
***
Două neveste discutau despre viața lor, însă una din ele a început să se plângă:
– Nu știu ce să mă fac cu barbatu-meu, zici că e băiețelul mamei: „Mamei nu i-ar plăcea asta”, „Vai, de-ar vedea mama ce facem”, „Mama zice ca nu e bine”, „Mama face mai bine asta”. Și tot așa! Nu mai suport, dacă-l mai aud odată cu „mama, mama” mă sinucid.
– Draga, tu trebuie să fii mai feminină, să-l faci să uite totul, să te comporți mai provocator și să-i trezești simțurile!
Zis și făcut. Seara, tipa își ia cea mai provocatoare lenjerie de dantelă neagră, mănuși negre de mătase lungi, jartiere negre și fine de satin.
La un moment intră bărbatu-său și când o vede exclamă:
– Aoleu, ești toată în negru, s-a întâmplat ceva cu mama?
***
Moscova, februarie 1980, ora 3 noaptea, minus 40 de grade, coadă la carne, vreo trei sute de oameni. Pe la 5, apare măcelarul, care le zice:
– N-o să vină multă. Am primit indicaţii de la Centrală să nu dau la evrei.
Fără să protesteze, vreo patruzeci de oameni se desprind din coadă şi pleacă prin viscol.
Pe la 7.30, măcelarul iese şi zice:
– M-au sunat de la Comitetul Municipal. O să fie puţină rău. Cică să nu dau la ăi care nu-s membri de partid. Peste o sută de oameni se retrag tăcuţi.
La 11, măcelarul iese iar:
– Am primit un telefon de la Kremlin. Vine doar un pic de carne. N-o să vând decât la foştii ilegalişti.
Pleacă simplii membri de partid, rămân doar vreo duzină de indivizi, îngheţaţi bocnă.
Atunci, măcelarul le spune:
– Dumneavoastră o să înţelegeţi: nu e carne deloc. Puteţi să plecaţi.
Rasputin, ori profet, ori șarlatan. ”Călugărul demonic” a fost greu de ucis
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook