Cea de-a cincea soție a lui Ilie, Ioana Năstase, știe ce vrea de la viață. Bruneta pare mai hotărâtă ca niciodată.
Ioana Năstase a cedat. Are alte gânduri acum cu Ilie Năstase
Când a văzut-o pe Ioana, a știut clar că este femeia vieții lui. Chiar dacă a mai avut patru căsnicii la activ, Ilie Năstase a descoperit în ea tot ce și-a dorit. Frumusețe, bunătate și mai ales… înțelepciune. Cei doi s-au îndrăgostit nebunește și în aprilie 2019 au spus da în fața ofițerului Stării Civile. Ilie și Ioana au făcut cununia civilă la Hârșova, iar în iunie 2020 a avut loc și ceremonia religioasă, la o mânăstire din Techirghiol. Naşi le-au fost Ioana şi Ciprian Marica. Acum, Ioana Năstase are alte gânduri.
Agresată fizic și verbal
Nimic nu le-a dat de bănuit prietenilor că la începutul acestui an, între cei doi va izbucni un mare scandal. Totul s-a aflat atunci când Ioana a sunat la 112 și a cerut ajutor autorităților, motivând că a fost agresată fizic şi verbal. Mai mult, ca să-i demonstreze lui Ilie că nu va tolera un asemenea comportament, doamna Năstase a depus şi actele de divorţ la Tribunalul din Hârşova.
Ea susține că a vrut o despărțire la notar, însă fostul numărul unu mondial a refuzat. Ba mai mult, i-a spus soției sale că-i va lua și cadourile în valoare de câteva sute de mii de euro. Printre care, spun sursele, un apartament de 250.000 de euro, o verighetă de 100.000 de euro și o mașină de peste 200.000 de euro.
„Nu sunt genul hrăpăreţ”
După o perioadă însă, Ilie s-a gândit mai bine și s-a îmbunat. „Da, ne-am mai văzut în ultimele săptămâni. Mai vorbim la telefon, mai schimbăm mesaje, ba am ieşit chiar şi la masă împreună. Pot să vă spun astăzi că poveştile acelea, cum că îmi va lua cadourile oferite înapoi, lucru despre care presa a speculat pe larg, ar putea avea un final fericit.
Ilie m-a lăsat să înţeleg că nu va face asta. Ba chiar mi-a spus, recent, că îmi vor rămâne cadourile pe care mi le-a oferit, inclusiv maşina şi verigheta. Sunt gata să continui să vorbesc şi să mă întâlnesc cu el şi după divorţ, sigur, dacă şi el va dori asta.
Pe de altă parte, nu sunt genul hrăpăreţ şi nici nu am acceptat căsătoria cu Ilie Năstase cu nu ştiu ce motive ascunse. Asta voi cere şi la tribunal, ca fiecare parte să-şi păstreze bunurile cu care a intrat în relaţia noastră, atunci când aceasta s-a oficializat!”, a declarat Ioana Năstase, în acel moment.
„Mai mult ca sigur îmi voi retrage cererea de divorț”
Cu puțin timp în urmă, Ioana Năstase a făcut declarații șocante la Antena Stars. Bruneta pare mai hotărâtă ca niciodată să renunțe la divorț, motivând că Ilie s-a schimbat radical. „Probabil că-mi voi retrage cererea de divorț. Așa simt acum. Voi lua legătura cu avocata mea. Sigur mă voi răzgândi. E mai bine și pentru mine și pentru Ilie. Nu am uitat acel eveniment din luna ianuarie, dar am iertat și am trecut peste”, a afirmat Ioana.
Cei doi vor pleca la Paris
Ce a determinat-o să-și schimbe părerea? „Sâmbătă am fost la o mănăstire dragă sufletului meu și de acolo a plecat totul. A fost ceva din interiorul meu și țin cont și de faptul că Ilie are mare nevoie de mine. El s-a schimbat mult, sper să-l țină Dumnezeu așa. Recunosc că noi ne-am petrecut aproape tot timpul împreună. Vreau să trăiesc frumos, liniștită sufletește”, susține soția lui Ilie Năstase.
Nu va mai dura mult și cei doi vor pleca împreună la Paris, într-o vacanță binemeritată. „Am primit o invitație la Roland Garros. Și mă bucur, pentru că nu am mai plecat într-o vacanță de câteva luni. Eu încerc să am grijă de Ilie și să rămânem cuplul frumos.
Mă refer, fără scandaluri, certuri, pentru că eu nu sunt învățată să trăiesc așa. Mie îmi place pacea și liniștea. Din partea mea poate să facă ce vrea, orice. Doar că mi-aș fi dorit să-mi fie alături în anumite momente, mai ales la biserică. Cred că l-ar ajuta foarte mult și pe el”, a mai spus Ioana.
Sursă foto: playtech.ro
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook