E comod să faci cumpărături cu un cărucior, mai mic sau mai mare. Dar, noi, românii, am aflat abia când au apărut marile lanțuri comerciale că se poate mai ușor. Un american le-a inventat și s-a îmbogățit.
Istoria cărucioarelor de cumpărături
Primele cărucioare de cumpărături au fost folosite pe 4 iunie 1937 în lanțul de supermarketuri Humpty Dumpty din Oklahoma City. Patronul acestui lanț comercial, Sylvan Goldman, este cel care le-a inventat, scrie evz.ro.
El a povestit că într-o noapte, în 1936, stătea în biroul său întrebându-se cum ar putea căra clienții magazinelor sale mai multe produse. A găsit un scaun pliabil din lemn și a pus pe el un coș, apoi a fixat roți pe picioarele scaunului.
Sylvan Goldman și unul dintre angajații săi, un mecanic pe nume Fred Young, au început să construiască primele cărucioare. Era vorba, de fapt, de niște cadre metalice care conțineau două coșuri de sârmă. De altfel, americanul și-a numit cărucioarele „purtătoare de coș pliabile”.
Un alt mecanic, Arthur Kosted, a dezvoltat o metodă de producere în masă a cărucioarelor. Această invenție a primit brevetul cu numărul 2.196.914 pe 9 aprilie 1940 sub numele „Cărucior pliant pentru magazinele cu autoservire”.
Bărbații nu au fost încântați de noua invenție
Invenția lui Goldman nu a fost primită prea bine la început. Bărbații s-au temut că ar părea efeminați împingând astfel de cărucioare, în vreme ce femeilor li s-a părut că seamănă prea mult cu niște cărucioare pentru copii.
Însă, Sylvan Goldman a angajat tineri și tinere care să se plimbe cu invenția sa prin magazine. Atunci, opinia clienților s-a schimbat, iar vânzările au crescut.
Sylvan Goldman a devenit multimilionar datorită invenției sale. A căutat să îmbunătățească designul, potrivit sfaturilor primite de la colaboratorii săi.
A făcut, însă, și o greșeală. A încorporat ușa batantă inventată de Watson, astfel încât cărucioarele să intre unele în altele și să poată fi transportate și depozitate mai ușor.
Sylvan Goldman a brevetat o nouă versiune a cărucioarelor de cumpărături sub numele de „Nest-Kart” în 1948, la peste un an după ce Watson a obținut brevetul său.
Disputa dintre cei doi a dus la un proces și, în cele din urmă, Goldman a plătit daune pentru contrafacere. În schimb, el a primit de la Watson o licență de operare exclusivă.
Cărucioarele sporesc vânzările
Cărucioarele nu au rolul de a vă ajuta, ci de a spori vânzările. Creșterea cantității de bunuri pe care le puteți transporta sporește profiturile magazinului, scrie evz.ro.
Cărucioarele sunt destul de scumpe, așa că s-au luat măsuri pentru a împiedica furtul lor. Uunele cărucioare au dispozitive de blocarea magnetică a roților.
Pentru a-i motiva pe clienți să aducă ei înșiși cărucioarele la intrarea în magazin, aceastea sunt legate unele de altele prin sisteme pentru a căror deblocare trebuie folosită o monedă. Fisa îi este restituită clientului numai în momentul în care acesta pune căruciorul la locul lui în rând.
Nici copiii nu au fost uitați. Cine mai are chef de cumpărături când copilul s-a plictisit și plânge că vrea acasă sau când e atât neastâmpărat încât trebuie să stai cu ochii pe el să nu pățească ceva.
Pentru ca cei mici să fie în siguranță și fericiți s-au inventat cărucioarele-mașinuță, dotate cu volan și chiar claxon. Copiii se pot juca liniștiți , în vreme ce părinții își văd de treaba lor, adică umflă conturile marilor centre comerciale. Sursa: evz.ro
Cine a inventat cubul Rubik, cea mai vândută jucărie din lume
De ce a inventat William Phelps Eno semnul ”STOP”, sensul unic, trecerea de pietoni
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook