Simona Ionescu / Redactor Șef
Alep este cel mai mare oraș din Siria, situat la 48 km de granița cu Turcia. De-a lungul lungii sale istorii, a absorbit elementele esenţiale ale tuturor marilor civilizaţii:de la hittiţi, la greci şi la romani, bizantini şi otomani, până la francezi, ca abia în perioada modernă să fie cunoscut ca oraş sirian. De mulți ani, din nefericire, acest oraș antic a fost distrus de război și de mari cutremure care au avut epicentrele în Turcia.
În proporție mare, Alep a fost distrus de războiul civil, care a izbucnit în 2011, când protestele față de regimul președintelui Bashar al-Assad au degenerat în violențe. În pofida eforturilor de reconstrucție, populația celui mai mare oraș al țării, și un hub comercial înainte de război, suferă încă de pe urma lipsei de locuințe după 12 ani de bombardamente ale forțelor ruse și ale guvernului sirian.
Ocupată de-a lungul timpului de mai multe civilizații, inclusiv de greci, bizantini, ayyubizi și mameluci, se crede că cea mai mare parte a construcției Cetății Alepului, așa cum se prezintă astăzi, provine din perioada ayyubidă. Motiv pentru care este considerată că include cel mai vechi castel din lume.
Dominând orașul, Cetatea face parte din Orașul Antic din Alep, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO din 1986. Cetatea a suferit daune semnificative, fiind redeschisă publicului la începutul anului 2017.
Majoritatea structurilor de pe cetate au fost ridicate de ayyubizi în secolele XII și XIII, dar se păstrează structuri substanțiale și din perioada otomană (începând cu secolul al XVI-lea). Cetatea a fost construită pe un afloriment natural de calcar care se ridică la aproximativ 30 de metri deasupra nivelului câmpiei înconjurătoare.
Zidurile sale înalte, podul de intrare impunător și poarta mare au rămas în mare parte intacte și domină orizontul orașului. În interiorul zidurilor sale, structura spațiilor interioare ale cetății a fost compromisă de o succesiune de invazii, cutremure și de degradarea naturală cauzată de expunerea la intemperii.
Săpăturile recente au scos la iveală rămășițele substanțiale ale unui important templu neo-hittit din epoca bronzului, folosit în cea mai mare parte a mileniului III și II î.Hr. Templul este decorat cu un sistem elaborat de reliefuri care înfățișează zeități și creaturi fantastice și reprezintă o adăugire importantă la înregistrarea acestei perioade timpurii din istoria Siriei.
Templul recent descoperit al anticului zeu al furtunii Hadad datează utilizarea dealului la mijlocul mileniului al III-lea î.Hr., după cum se menționează în textele cuneiforme din Ebla și Mari. Orașul a devenit capitala Yamhadului și era cunoscut sub numele de „Orașul lui Hadad”.
Templul a rămas în folosință din secolul al XXIV-lea î.Hr. până cel puțin în secolul al IX-lea î.Hr., după cum reiese din reliefurile descoperite la el în timpul săpăturilor efectuate de arheologul german Kay Kohlmeyer. Se spune că patriarhul Avraam și-ar fi muls oile pe dealul cetății. După declinul statului neo-hittit, centrat în Alep, asirienii au dominat zona (secolele VIII-IV î.Hr.), urmați de neo-babilonieni și de persani (539-333).
După ce Alep a fost cucerit de armatele lui Alexandru cel Mare, Alep a fost condus de Seleucus I Nicator, care a întreprins refacerea orașului sub numele de Beroia. Istoricii arabi medievali spun că istoria cetății ca acropolă fortificată a început în timpul lui Nicator. În unele zone ale cetății există resturi de până la doi metri ale așezării elenistice. O stradă cu coloane ducea spre dealul cetății dinspre vest, unde zona de sud a orașului Alep păstrează încă planul elenistic al străzilor cu grilă.
După ce romanii au detronat dinastia Seleucidă în 64 î.Hr., dealul cetății a continuat să aibă o semnificație religioasă. Împăratul Iulian, în vizita sa din anul 363 d.Hr. la Alep, a notat: „Am stat acolo o zi, am vizitat acropola, am oferit un taur alb lui Zeus, conform obiceiurilor imperiale, și am purtat o scurtă discuție cu consiliul orașului despre închinarea la zei”.
În cetate au fost găsite foarte puține vestigii fizice din epoca romană. În prezent, pe Dealul Cetății au fost găsite foarte puține vestigii din perioada bizantină, deși se știe că cele două moschei din interiorul Cetății au fost transformate din bisericile construite inițial de bizantini.
În forma sa actuală, cetatea se află pe o movilă, care are o bază eliptică cu o lungime de 450 de metri și o lățime de 325 de metri. În trecut, întreaga movilă a fost acoperită cu blocuri mari de calcar strălucitor, dintre care unele au rămas și astăzi. Movila este înconjurată de un șanț adânc de 22 de metri, care datează din secolul al XII-lea.
Se remarcă poarta fortificată, accesibilă printr-un pod arcuit. Această caracteristică a fost o adăugire a guvernului mameluc din secolul al XVI-lea. O succesiune de cinci curbe în unghi drept și trei porți mari (cu figuri sculptate) duce la intrarea principală interioară a castelului. În interiorul cetății, se află Sala Armelor, Sala Bizantină și Sala Tronului, cu un tavan decorat restaurat.
Înainte de războiul civil sirian, cetatea a fost o atracție turistică și un loc de săpături și studii arheologice. Amfiteatrul era adesea folosit pentru concerte muzicale sau evenimente culturale. Construcțiile din cetate nu s-au limitat la cele de la suprafață. Mai multe puțuri pătrund până la 125 m sub suprafața coroanei. Pasaje subterane fac legătura cu turnurile de înaintare și, posibil, pe sub șanț, cu orașul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
