Simona Ionescu / Redactor Șef
Într-un moment în care orașul Bistrița avea aproape 6.700 de locuitori, cifrele arată distribuții inedite ale credințelor, ocupațiilor și transformărilor urbane, inclusiv un număr surprinzător de mici de credincioși ortodocși și o prezență semnificativă a „slugilor” ca formă de categorie socio-economică.
În jurul anului 1850, Bistrița era un oraș prosper, cu 1.073 de case și aproximativ 6.690 de locuitori, aproape în mod egal bărbați și femei. Din punct de vedere confesional, comunitatea era dominată de luterani/evanghelici, urmați de greco-catolici și romano-catolici, în timp ce ortodocșii reprezentau doar 11 persoane în întregul oraș.
Această distribuție religioasă arăta influența puternică a sașilor transilvăneni și a altor grupuri confesionale în istoria locală a Bistriței, un oraș medieval atestat documentar încă din secolul al XIII-lea și cu tradiții germane puternice.
Statisticile ocupării din anul 1857, prezentate în volumul Arhitecți, constructori și artizani în Bistrița de Corneliu Gaiu, oferă detalii interesante despre viața economică în care erau prezente 168 de slugi (probabil muncitori sau servitori fără statut calificat) care erau înregistrați oficial în oraș. Alte categorii includ 727 zilieri și 608 muncitori necalificați în industrie, 61 artiști, 126 proprietari de pământ, și 103 funcționari. În contrast, numărul preoților (10), comercianților (12) sau avocaților/notarilor (5) era semnificativ mai mic.
Această structură socială ne arată o comunitate urbană în care munca necalificată era răspândită, iar statutul social varia mult între diferite categorii.
Anii 1850–1860 au fost marcată de două incendii majore în Bistrița, care au avut un impact profund asupra orașului. Incendiul din 18 aprilie 1857 a distrus 214 case și anexe, afectând grav infrastructura și locuințele, iar incendiul din 24 iunie 1861 a mistuit alte 52 de case și construcții.
Aceste catastrofe au generat o criză de locuințe, inclusiv o cerere crescută de materiale de construcție. În acest context, orașul a decis demolarea fortificațiilor medievale (începând cu 1855) pentru a valorifica piatra fortificațiilor și a permite extinderea urbană.
Demolarea zidurilor și a porților medievale, inclusiv Poarta Spitalului și Poarta Ungurească, a fost accelerată de incendiile distrugătoare și de nevoia de reconstrucție. Piatra scoasă la licitație și deschiderea șanțurilor perimetrale au dus la formarea unor noi artere urbane (echivalente cu actualele Bulevardul Republicii sau strada Gării), comasarea loturilor și construirea unor clădiri mai spațioase pentru societăți comerciale și pentru burghezia aflată în dezvoltare.
Aceste schimbări au marcat trecerea orașului dintr-un burg fortificat medieval către un oraș modern, adaptat nevoilor economice ale secolului al XIX-lea. Datele demografice și sociale din Bistrița anilor 1850–1860 descriu un oraș multicultural și multiconfesional, dominat de sași evanghelici, dar deschis influențelor din Transilvania.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
