Cea mai recentă cercetare indică cine a descoperit Antarctica cu sute de ani înaintea exploratorilor europeni. Este vorba de marinarii polinezieni din populaţia maori. Aceștia, se pare, făceau adevărate „excursii” în Antarctica cu secole înaintea exploratorilor occidentali cărora le este atribuită, în general, descoperirea în secolul al XIX-lea a continentului acoperit de gheaţă.
Și mai straniu e că populația maori nu deținea vapoare, iar aceste călătorii de explorare erau realizate cu ambarcațiuni rudimentare, potrivit unui studiu publicat în Noua Zeelandă, informează AFP.
Cine a descoperit, de fapt, Antarctica
Noua cercetare, publicată săptămâna trecută în Journal of the Royal Society of New Zealand, dezvăluie că marinarii maori au ajuns primii în Antarctica. Au făcut-o cu mult timp înainte să o facă primii occidentali, în anii 1820. „Există o foarte îndelungată istorie de conexiuni cu Antarctica… am găsit urme ale unor călătorii spre apele Antarcticii de pe vremea primelor călătorii pe mare”, a declarat Priscilla Wehi, reprezentantă a Institutului de cercetări guvernamentale Manaaki Whenua din Noua Zeelandă.
Cercetătorii neozeelandezi se bazează mai ales pe descoperirea unor opere de artă ale populaţiei maori. Dar și pe poveşti tradiţionale transmise pe cale orală. Toate dovedesc existenţa acestor călătorii foarte vechi spre Antarctica întreprinse de această populaţie băştinaşă. Oamenii de știință au stabilit că marinarii maori erau cu adevărat curajoși. Ei parcurgeau distanţe vaste între insulele din Oceanul Pacific la bordul ambarcaţiunilor lor pe care azi le-am considera absolut rudimentare.
Antarctica, vizitată încă din secolul al VII-lea
Cercetătorii locali sunt de părere că prima călătorie spre apele Antarcticii este mai veche decât sosirea populaţiei maori în Noua Zeelandă. Acest eveniment s-a petrecut în secolul al XIV-lea. „Am găsit relatări polineziene despre călătorii până în apele antarctice întreprinse de Hui Te Rangiora şi echipajul lui de pe barca Te Ivi O Atea, probabil la începutul secolului al VII-lea”, a precizat aceeaşi cercetătoare neozeelandeză.
Mai mult, poveştile orale ale populaţiei maori, fac referire la continentul înghețat. Din generație în generație s-a povestit despre „un loc acoperit de ceaţă şi întunecat, pe care Soarele nu îl atinge”. Poveștile relatează despre piscuri care seamănă cu aisberguri „ce străpung cerul şi sunt lipsite de vegetaţie”. De asemenea, sculpturi şi ţesături maori vechi depun mărturie pentru aceste explorări timpurii ale Antarcticii.
Sursa foto: Instagram, Pixabay
Pepe nu o mai ascunde pe Yasmine. A filmat-o singur, legată în centură
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook