Oamenii de știință sunt pe cale să descopere ceva măreț, iar pentru asta fecalele unor animale sunt cercetate intens. Noua metodă permite cercetătorilor să colecteze fecale în sălbăticie, amestecându-le cu etanol și colectând apoi probe pentru analize. Ei folosesc un proces cunoscut sub numele de imunocromatografie. Acesta e utilizat în testele de sarcină, util pentru a detecta nivelurile hormonale de pe benzile de test.
O aplicație pentru smartphone este apoi utilizată pentru a analiza nivelurile de stres, căutând diferite nuanțe de roșu – care reprezintă hormonii de stres adrenocorticali.
Fecalele unor animale sunt cercetate intens
Dacă metoda lor se dovedește funcțională, aceasta poate sta la baza salvării de la extincție a multor specii care trăiesc pe suprafața Pământului.
„Deoarece metodele convenționale de monitorizare a hormonilor necesită reactivi chimici congelați și refrigerați plus echipamentele de laborator, este aproape imposibil să le utilizăm la fața locului”, a explicat autorul principal al studiului, Dr. Kodzue Kinoshita de la Universitatea Kyoto, într-un comunicat, conform Daily Mail. Noua metodă elimină necesitatea echipamentelor voluminoase sau a cunoștințelor specializate.
Cercetătorii au testat noua procedură de monitorizare a stresului pe leoparzi de zăpadă captivi din Japonia, inclusiv grădina zoologică Kohu Yuki, grădina zoologică Asaikayama City și grădina zoologică și grădinile botanice Nagoya Higashiyama.
De ce e important ca leoparzii de zăpadă să fie „zen”
Nivelurile ridicate de stres afectează reproducerea leopardului de zăpadă (și a tuturor animalelor, de fapt). Deci, este important ca cercetătorii să înțeleagă ce se întâmplă cu aceste animale vulnerabile. Dacă se poate stabili cât sunt de stresate, în continuare se pot găsi metode pentru a le calma.
„Metode simple ca aceasta, vor permite cercetătorilor, rangerilor și pădurarilor să evalueze rapid și ușor starea de stres a leoparzilor de zăpadă, a explicat dr. Kinoshita. Acest procedeu e util pentru gestionarea bunăstării tuturor animalelor și planificarea conservării”.
Leoparzii de zăpadă, cunoscuți și ca „fantoma munților”, sunt considerați „vulnerabili” de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. Se estimează că există între 4.000 și 6.500 de leoparzi de zăpadă în sălbăticie, potrivit World Wildlife Fund. Cercetătorii speră că noua metodă ar putea fi aplicată și altor specii, precum și animalelor care trăiesc în grădinile zoologice sau în compania oamenilor.
Sursa foto: Pixabay
Boli ce pot fi luate de la ștrand și piscină. Remedii naturale cu eficiență maximă
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook