Ronald Reagan, al 40-lea președinte al SUA, a trecut și el printr-o tentativă de asasinat, în 1981. La momentul respectiv, situația a fost mult mai gravă decât în cazul lui Donald Trump. Fostul președinte părăsea hotelul Hilton din Washington, atunci când a fost împușcat în piept de către un individ pe nume John Hinckley Jr. care a fost declarat ulterior iresponsabil și închis într-un spital pentru pacienţi cu afecţiuni mentale.
Cu toate că nimeni nu a fost omorât, Reagan s-a ales cu un plămân perforat şi o puternică hemoragie internă, plus o altă rană în braţul drept. Motivaţia lui Hinckley a fost cel puţin bizară: o obsesie erotică legată de actriţa Jodie Foster şi o criză de identitate în urma căreia Hinckley se credea personajul jucat de Robert De Niro în filmul Taxi Driver.
Fiica lui Reagan a vorbit despre trauma prin care a trecut
Fiica lui Ronald Reagan a dezvăluit cum s-a schimbat familia ei după tentativa de asasinat asupra celui de-al 40-lea președinte al Statelor Unite, la doar câteva zile după ce fostul președinte Donald Trump a fost aproape să fie ucis.
Patti Davis, în vârstă de 71 de ani, a detaliat ziua traumatizantă în care John W. Hinckley Jr. l-a împușcat pe tatăl ei, care avea atunci 70 de ani, în timp ce acesta părăsea hotelul Washington Hilton pe 30 martie 1981.
Despre „cea mai lungă zi” din viața fiicei lui Reagan
Într-un articol de opinie pentru The New York Times, Davis a spus că se afla la terapie când ‘cea mai lungă zi din viața ei’ a avut loc, după ce a aflat că tatăl ei a fost împușcat cu un revolver de calibru 22.
Deși Reagan a supraviețuit tentativei de asasinat, Davis a spus că evenimentul i-a schimbat familia pentru totdeauna.
„Să ai pe cineva drag împușcat te schimbă, indiferent dacă acea persoană este faimoasă. Te distruge în primele momente îngrozitoare și haotice și te reorganizează în zilele și anii ce urmează,” a scris ea.
Reagan credea că Dumnezeu l-a salvat cu un scop
Reagan a fost salvat de agentul său principal de la Secret Service, Tim McCarthy, care a și încasat un glonț pentru el, dar și de personalul medical de la Spitalul Universitar George Washington.
„Tatăl meu credea că Dumnezeu l-a cruțat pentru un motiv foarte specific, pentru a pune capăt Războiului Rece cu Uniunea Sovietică, pentru a încerca să ajungă la un fel de acord privind armele nucleare,” a scris Davis.
Fiica lui Reagan a luat legătura cu familia lui Trump
Davis a scris direct familiei lui Trump, explicând că înțelege șocul pe care aceștia probabil îl simt în zilele de după incidentul îngrozitor.
„Nu știu unde se aflau membrii familiei lui Donald Trump când s-au tras gloanțele la mitingul său din Pennsylvania, rănindu-l, ucigând un participant și rănind grav alți doi,” a spus ea. „Cred însă că știu ce șoc simt”, a încheiat Patti Davis.
Reagan și-a dus misiunea privind „pacea nucleară” la bun sfârșit
În ceea ce îl privește pe fostul președinte Ronald Reagan, acesta și-a dus misiunea la bun sfârșit. La șase ani de la tentativa de asasinat care era aproape să îl omoare, Reagan și Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice, au semnat în 1987 Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, care a avut ca scop reducerea pericolului unui război nuclear.
Reagan și Gorbaciov, care au fost și prieteni de altfel, au pecetluit atunci o promisiune pe care o făcuseră cu doi ani înainte, la summitul din Geneva din 1985.
„Un război nuclear nu poate fi câștigat și nu trebuie să fie purtat niciodată”, au spus cei doi mari lideri.
Ronald Reagan a murit în 2004 la vârsta de 93 de ani, după o lungă bătălie de zece ani cu boala Alzheimer. În ceea ce îl privește pe Gorbaciov, acesta s-a stins din viață la 91 de ani, în 2022, pe fondul unor probleme renale care îl chinuiau de mult timp.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook