Primul muzeu din lume a fost înființat de o prințesă, în anul 530 î.Hr. Printre artefacte, s-a găsit și un „blestem teribil”

Situat în Ur, localitatea Dhi Qar din Irak din ziua de astăzi, în primul muzeu din lume s-au aflat artefacte din Mesopotamia de Sud. Multe dintre piesele expuse au fost găsite chiar de regele Nabonidus, tatăl prințesei Ennigaldi-Nanna, cea care a rămas în istorie drept femeia care a fondat primul muzeu al omenirii.

Preoteasa zeităților lunii, Sin

Prințesa mesopotamiană Ennigaldi-Nanna a fost preoteasa zeității lunii, Sin, și fiica regelui neobabilonian Nabonidus. În vechiul oraș mesopotamian Ur, în jurul anului 530 î.e.n., a fost adunată o mică colecție de antichități, Ennigaldi-Nanna lucrând la aranjarea și etichetarea diferitelor artefacte.

Această colecție a fost considerată de arheologul britanic sir Charles Leonard Woolley drept cel mai timpuriu exemplu cunoscut de „muzeu”. În anul 1925 arheologul și echipa sa făceau săpături în Ur, când au descoperit o colecție ciudată de artefacte printre ruinele unui palat babilonian. Deosebit de neobișnuit a fost faptul că, deși obiectele proveneau din zone geografice și contexte istorice diferite, ele erau asamblate cu grijă.

A fost găsit și un document folosit pentru a marca granițele și a face proclamații

Datarea obiectelor variază între aproximativ 2100 î.Hr. și 600 î.Hr. Acestea includeau o parte dintr-o statuie a faimosului rege timpuriu, Shulgi din Ur, care a domnit în jurul anului 2058 î.Hr., un cap de mace ceremonial din piatră și câteva texte. Statuia, a observat Woolley, a fost restaurată cu grijă pentru a păstra scrisul. De asemenea, a fost găsită o stelă de hotar kassită, un document scris, folosit pentru a marca granițele și a face proclamații.

Stela a fost datată în jurul anului 1400 î.Hr. și conținea, după cum a observat Woolley, un „blestem teribil” asupra oricărei persoane care îndepărta sau distrugea documentul pe care îl conținea. Multe obiecte erau însoțite de etichete care ofereau detalii despre artefacte. Acestea erau scrise în trei limbi, inclusiv în sumeriană. Etichetele au fost descrise de cercetătorii moderni ca fine extrem de importantee pentru conservarea antichităților și a documentelor istorice.

„Evlavia anticarilor”

Muzeul, vechi de peste 2 500 de ani, era axat pe patrimoniul cultural și se crede că a avut probabil un scop educațional. Pe lângă alte roluri ale sale, se crede că Ennigaldi-Nanna a condus o școală de scribi pentru femeile de elită.

Când a analizat descoperirea, Woolley a remarcat că descoperirea unui muzeu asociat cu preoteasa nu a fost neașteptată, având în vedere legătura strânsă dintre specialiștii religioși și educație. El a comentat, de asemenea, „evlavia anticarilor” din perioada construirii muzeului, interesul pentru istorie era o caracteristică comună în rândul monarhilor din perioada neo-babiloniană.

Cine a fost prințesa

Nabonidus a fost ultimul rege al Imperiului Neo-Babilonian și un reformator religios. Fiul său cel mare, Belșațar, a fost regentul său timp de mulți ani, dar este probabil cel mai bine cunoscut pentru apariția sa în Cartea biblică a lui Daniel.

Într-o scenă celebră, regentul nefericit vede venind sfârșitul regatului neo-babilonian atunci când acesta este prezis prin scrierea unei mâini fără trup pe un perete. Interesul regelui pentru istorie nu s-a oprit la arheologie, ci s-a străduit și să reînvie vechile tradiții cultice legate de zeitatea lunii, Sin (sumeriana Nanna). Fiica sa Ennigaldi a fost o parte importantă a acestor eforturi, într-adevăr, numele ei este unul antic sumerian, însemnând „preoteasa, dorința zeului Lunii”.

Sursă foto: theconversation.com