Tragedia de la Craiova. Cum și‑a pregătit uluitoarea sinucidere un mare tenor

În dimineața de 13 martie 1915, zi cu ghinion, Craiova înaltă și elevată a fost zguduită de un ecou mortal: un foc de revolver a pus capăt existenței lui Grigore Gabrielescu, tenorul cu faimă internațională. Omagiat odinioară drept „Excelenissimul Gabrielescu” de însăși Adelina Patti, artistul și-a regizat sinuciderea ca un ultim act teatral ce avea să dezvăluie dincolo de strălucirea unei cariere, o jale prea puțin înțeleasă.

Ascensiune din Oltenia pe scenele Europei

Născut pe 13 ianuarie 1859 la Craiova, Gabrielescu a urmat cursurile Conservatorului din București și ale Facultății de Drept, completându-și pregătirea la Conservatorul din Roma. El a cucerit publicul din Teatrul Național în 1885, interpretând „Traviata” alături de Adelina Patti, primind din partea ei un inel cu briliante. Grigore Gabrielescu a mai impresionat şi audiențele de la Scala din Milano și de pe scenele din Madrid, Lisabona și America de Sud. A fost unul dintre primii patru tenori autorizaţi de Verdi în rolul lui Othello și membru onorific al Academiei din Lisabona, purtător al Ordinului de Christo.

Întoarcerea izbăvită de boală

O nevroză a laringelui i‑a curmat forţa vocală și l-a obligat să se retragă. A devenit profesor la Conservatorul din Iași, apoi director al Teatrului Național din Craiova (1904–1907) și, din 1911, al Școlii de Muzică „Elefterie și Maria Cornetti”  . Criticii l-au recrutat în proiecte de anvergură: orchestre, stagiuni şi turnee de operetă. Dar în spatele acestei activități sclipitoare se ascundea o situație financiară tot mai precară.

Ultima seară a artistului

Seara de 12 martie a însemnat mult mai mult decât o simplă audiție la conservator. Urmată de o agapă cu prieteni și elevi, Gabrielescu a rostit un toast încărcat de emoție, un rămas-bun mascat, căci acesta a plâns în fața lor. A plecat spre casă și s-a întâlnit cu nepotul său, avocatul Valentin Gabrielescu, cerându-i să-l trezească a doua dimineață pentru un drum spre Olănești.

Un final regizat în detaliu

Ajuns acasă, tenorul a organizat totul cu meticulozitatea unui regizor: a scris un mesaj la ușa magazinului său de arme și biciclete din Strada Unirii: „Magazinul închis din cauza încetării din viață a patronului”, apoi a lipit pe ușa camerei sale mesajul: „Nu intra până nu vei anunța parchetul”.

Dimineața, nepotul și autoritățile l-au descoperit împușcat cu un revolver Browning, înconjurat de ghivece cu zambile, într-un decor alegoric dedicat primăverii și frumuseții.

„Magazinul închis” nu era altceva decât un final literar, anume închiderea definitivă a unui destin greu de imaginat  .

Scrisoarea testamentară ce deslușește totul

Gabrielescu a lăsat în atenția Parchetului o scrisoare tulburătoare:

„Împrejurările economice… au zdruncinat… împrumuturile oneroase… Gestul ce fac îmi permite să las un nume nepătat… Creditorii mei vor fi despăgubiți din suma de 140.000 lei cu care eram asigurat la societatea ‘Dacia‑România’.”

Înmormântarea tenorului a fost una blândă și simbolică: un furgon floral, violete în loc de lumânări, un singur steag alb al păcii și al liniștii.

Moartea unui apostol al artei

Criticii au reacționat cu devălmășie. Mihail Mărgăritescu scria: „Prin moartea lui Grigore Gabrielescu, muzica pierde… un adevărat Apostol”.

Un om care a urcat pe culmile artisticului și a căzut sub povara datoriei menține un avertisment dur: talentul nu este scut în fața nevoilor lumești. Tragismul lui Gabrielescu ține de contradicția dintre gloria cântului și ruina financiară, dintre mândrie și disperare.

Un nume uitat, o poveste tulburătoare redescoperită

Grigore Gabrielescu voia să fie cunoscut pentru voce, nu pentru tragedia lui finală. Însă faptele vorbesc mai tare decât memoria societății.