Simona Ionescu / Redactor Șef

Uța Răgălie a dat lecții mafiei din București. A ucis ca-n filme, dar a fost privită ca o eroină

Uța Răgălie a dat lecții mafiei din București. A ucis ca-n filme, dar a fost privită ca o eroină
În primii ani după Revoluție și în prima decadă a anilor 2000, clanul Răgălie ajunsese să facă legea în Capitală. Interlopii apăreau la Știrile de la ora 5, își atacau rivalii sau polițiștii ziua în amiaza mare, înarmați, exploatau femei, violau. Părea că oamenii legii nu mai reușeau să țină pasul cu familia fostului gunoier din București Cornel Răgălie, care a ajuns să trăiască regește într-un palat în buricul capitalei, pe bulevardul Republicii.

Ani de bătaie și umilințe au transformat-o pe soția lui Răgălie, o simplă măturătoare din Capitală, într-o criminală. Uța Răgălie a dat lecții mafiei. A ucis ca-n filme, dar a fost privită ca o eroină. Au trecut 25 de ani de atunci.

La începutul lunii septembrie 1999, un apel la Poliție a anunțat că temutul interlop din București, Cornel Răgălie, a fost împușcat letal în cap de soția sa, folosind o armă de vânătoare.S-a dat alarmă în toată capitala. A fost știrea care a făcut explozie în presa vremii.

Povestea pare inspirată din scenariul unui film de acțiune. Merită să ne uităm puțin în urmă, înainte de anul 1999.

Începuturile dominației clanurilor interlope 

La scurt timp după Revoluție, simțind „pulsul pieței”, Cornel Răgălie, un gunoier din București, s-a reprofilat și s-a făcut interlop și proxenet. Afacerile i-au mers ca unse, a ajuns rapid să își ia un palat pe bulevardul Republicii, în buricul târgului, trăia „pe lux și opulență”. Tot în casa familiei funcționa și bordelul. Odată ce și-a câștigat faima de proxenet, Cornică, după cum îl alintau rudele și prietenii, a devenit de o violență extremă.

Semne erau și înainte, după cum a povestit soția sa, cea care l-a ucis după 23 de ani de căsnicie în care numai ea știe câte a îndurat.  Acum însă, bătăile, scandalurile și violurile ajunseseră la ordinea zilei. Fetele pe care le exploata erau supuse unor chinuri îngrozitoare dacă nu îl ascultau sau încercau să fugă. Și ea, la fel.

Uța Răgălie: „Mă lega cu cătușele și mă bătea”

„Violent și curvar”, așa l-a descris soția sa, Ileana Răgălie, zisă Uța, care nici ea nu scăpa de tratamentul brutal al bărbatului. În cei 23 de ani de căsnicie, femeia a îndurat bătăi extrem de dure și umilințe greu de imaginat. „Mă lega cu cătușele și mă bătea crunt. De fapt, ne bătea pe toate, dar eu eram totuși soția lui”, a scris Uța Răgălie în declarația dată polițiștilor după ce a comis crima.

Uța Răgălie, măturătoarea care a dat lecții mafiei, a ieșit din închisoare după 9 ani de la condamnarea pentru uciderea soțului (Spynews)

În plus, încălca promisiunea făcută în fața preotului la cununie, umbla cu alte femei, își satisfăcea poftele practic de față cu nevasta, în casa în care locuiau. Într-o noapte, Uța nu a mai suportat nici bătăile, nici infidelitățile bărbatului, care își făcea de cap, în văzul ei, cu toate prostituatele pe care le exploata și care nu se limita la a aduce în casă niște străine, ci ajunsese să exploateze inclusiv propriile rude.

Avea 45 de ani atunci Uța Răgălie. S-a gândit că dacă va face pușcărie, va ispăși și va fi eliberată când încă să se mai poată bucura de viață.

A premeditat totul și nu a ezitat, după ce bărbatul a anunțat-o că se desparte de ea ca să trăiască cu sora ei, dar a forțat-o să întrețină relații sexuale cu el. La fel și pe fiica cumnatei, propria lui nepoată, în fapt o puștoaică de liceu, minoră. Cornică avea un apetit sexual sinistru. În aceeași perioadă, a mai răpit și o balerină și și-a abuzat și alte rude feminine. Soția criminală a făcut mărturisiri teribile.

Ce s-a întâmplat în noaptea crimei. Uța Răgălie a dat lecții mafiei

„A luat-o cu forța și pe nevasta lui Fantomas (n.r. nepotul ei), Roxana, care avea un copil de opt luni. O ținea cu forța. Toate aveau copii, nouă la număr. Eu eram moașă pentru toate când nășteau. N-am mai suportat. După ce a stins televizorul și s-a culcat, m-am prefăcut că mă culc și eu.

La 12:05 am coborât în beci unde ascunsesem arma. Am intrat în cameră. Sforăia. I-am pus pușca la cap și am tras. L-am împușcat cu arma pe care el m-a învățat cum să o folosesc”, a mărturisit femeia în fața polițiștilor. Singura ei temere a fost să nu afle imediat rudele lui. A avut grijă să țintească bine. Descărcarea armei a fost letală. Totuși, un singur foc a fost suficient pentru a trezi toată casa.

„Haremul” s-a adunat imediat lângă cadavrul bărbatului întins pe pat, fără suflare, cu jumătate de cap explodat. Femeile s-au impacientat, Uța a îndreptat arma spre ele și le-a cerut să anunțe poliția. Voia să vină Poliția cât mai repede, conștientă că dacă o prindeau rudele bărbatului, o omorau. Practic, închisoarea a fost salvarea femeii.

„Sunt cea mai șukară”

Ancheta a stabilit că Răgălie Cornel, zis Cornică, un cunoscut proxenet, a fost ucis pe 5 septembrie, în jurul orei 01:30, în timp ce dormea, de fosta lui soție, Ileana Răgălie, în vârstă de 45 de ani, care a tras cu o pușcă de vânătoare în capul bărbatului, de la o distanță de 4 – 5 cm, spulberându-i partea occipitală stângă. Arma folosită era deținută legal de către o concubină a lui Răgălie, care se afla în casă la momentul crimei.

Ileana Răgălie, zisă Uța, și-a ucis bărbatul, temutul interlop Cornel Răgălie, zis Cornică, împușcându-l cu o armă de vânătoare (Facebook)

Ileana Răgălie a fost imediat arestată, iar ulterior, ea a fost condamnată la 12 ani de închisoare. După 9 ani petrecuți în Penitenciarul Târgșor, a fost eliberată. În 2008 a ieșit din închisoare și s-a reunit cu familia. Și-a făcut chiar și două conturi de Facebook, unde însă nu prea a avut activități. Pe unul, ultima postare e din 2013. „Sunt cea mai șukară”, a scris femeia. Pe al doilea cont l-a creat în 2018.

În 2012, femeia a fost căutată de jurnaliști, și le-a mărturisit acestora că nu s-a dus, nici măcar de curiozitate, la mormântul fostului ei soț. „Vreau să uit”, a mai replicat femeia considerată la vremea ei cea mai sângeroasă criminală a Bucureștiului. Rudele ei susțineau că s-ar fi îmbolnăvit în penitenciar. Locuia în casa nepotului Fantomas, cu soția acestuia, ajutându-i la creșterea copiilor.

Cea mai scumpă înmormântare

La momentul morții lui Cornică Răgălie, presa a menționat că acesta a fost depus în cavou cu zeci de kilograme de aur asupra sa. Cornel Răgălie a fost condus pe ultimul drum, spre cimitirul Reînvierea, de un cortegiu funerar format din peste 400 de romi și zeci de mașini de lux. Sicriul lui era din lemn masiv, cu mânere aurite, și a costat aproape 10 milioane de lei la acea vreme, după cum s-a menționat în presă.

A fost depus în cavoul familiei, de șase locuri, construit din marmură neagră. Pentru „somnul de veci”, trupul proxenetului Răgălie a fost îmbrăcat într-un costum cumpărat special de la Paris. La mâini avea numeroase brățări groase de aur și un lanț masiv cu o cruce, tot din aur, de aproximativ 30 de centimetri lungime, la gât.

În anul 2018, un reporter de la Evenimentul zilei a scris despre luxoasele locuri de veci ale interlopilor. A mers să vadă și unde e înmormântat proxenerul Răgălie.

„La câţiva kilometri distanţă de cimitirul Bellu, între zidurile cimitirului Reînvierea îşi doarme în tihnă somnul un alt fost interlop, Cornel Răgălie, cunoscutul proxenet căruia, într-un acces de furie, soţia i-a zburat creierii cu o armă de vânătoare. Ca şi în cazul lui Fane Spoitoru, mormântul său este în întregime acoperit de marmură neagră. Bine îngrijit, vizitat în fiecare zi de rudele sau foştii locotenenţi ai lui Răgălie, mormântul este în permanenţă acoperit de flori proaspete şi coroane. În condiţiile în care, spun gurile rele, nici musca nu zboară prin Reînvierea fără să fie contabilizată de mafia cimitirelor, ne-a fost de-a dreptul imposibil să facem vreo poză”, a scris jurnalistul EVZ, care a mai arătat că a fost înconjurat și împiedicat săși facă meseria de niște „bărbați cu cefe groase și mușchi pe ei”.

Clanul Răgălie a făcut, ani la rând, legea în București

După moartea bărbatului, rudele lui au continuat activitatea clanului, cu fapte de mare violență, pentru a-și asigura teritoriul. La 10 ani de la moartea lui Cornică Răgălie, de exemplu, un adevărat război s-a iscat în stradă. În jur de 50 de persoane înarmate cu baionete, săbii, furci și bâte au coborât din zece mașini care au blocat strada și, printre trecători, au pornit atacul asupra unor interlopi rivali, din alt clan, care se aflau la o terasă, unde luau masa.

Cei trei bărbați atacați au suferit răni grave în urma luptei. Polițiștii de la Serviciul Omoruri au început o anchetă și, în urma unor descinderi au reușit să-i rețina pe trei dintre participanți, dar pentru că aveau relații sus-puse, judecători Curții de Apel au considerat că aceștia nu reprezentau pericol social și i-a eliberat. Clanul Răgălie a mai fost implicat și în alte lupte de strada. Într-una dintre acestea, victima a fost un polițist.

După ce Cornel Răgălie a fost ucis, casa în care a locuit, un palat impresionant din centrul Bucureștiului, așa cum am arătat, a fost vândută unui afacerist care a deschis un restaurant cochet, cu etaj. 

Sursa foto: Pixabay, Facebook

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre