S-a încheiat procesul Lidiei Buble, iar magistrații și-au spus cuvântul. Vă prezentăm verdictul instanței, cu precizarea că nu este o hotărâre definitivă.
Lidia Buble a fost condamnată la închisoare. Ce se va întâmpla cu vedeta
Anul trecut, Lidia Buble a fost prinsă pe picior greșit. Vedeta a fost oprită în trafic de polițiști și a încercat să dea mită pentru a scăpa de probleme. Cântăreței i s-a întocmit dosar penal, iar acum și-a primit pedeapsa: un an de condamnare cu suspendare. Ea a încheiat un acord de recunoaștere și a fost de acord să facă muncă în folosul comunității pentru o perioadă de 90 de zile. Dacă nu va respecta condițiile care i s-au impus, e posibil chiar să ajungă în spatele gratiilor.
A încălcat regulile pandemiei
Momentul fatidic pentru Lidia a fost în noaptea dintre 14 spre 15 ianuarie, când oamenii legii au oprit-o aproape de locuința ei. Nu s-ar fi întâmplat nimic, dacă nu ar fi încălcat regulile pandemiei, respectiv interdicția de circulație, nu avea acte asupra ei, nici semn de declarația pe propria răspundere dar, cel mai grav, e faptul că artista consumase alcool.
Lidia a încercat să scape să nu fie testată cu etilotestul, așa că s-a gândit că cei 900 de lei pe care-i pune pe tavă, o vor salva. Doar că a fost mai rău. Polițiștii au început să cerceteze totul după ce cântăreața i-a povestit unui prieten ce a pățit. Numai că acesta avea telefoanele ascultate de DIICOT, într-un dosar legat de siguranța națională.
Cei doi agenți de poliție au fost deja trimiși în judecată pentru corupție, iar magistrații au hotărât, în martie, să pună sechestru pe conturile lor, pentru sumele de 450 de lei fiecare. Lidia Buble a fost acuzată pentru dare de mită.
„Persoana implicată riscă o pedeapsă a închisorii de la 2 până la 7 ani, cuantum maxim”
„Vorbim de infracțiunea de dare de mită, iar în acest context persoana implicată riscă o pedeapsă a închisorii de la 2 până la 7 ani, cuantum maxim. Bineînțeles că pot fi până la urmă niște circumstanțe atenuante, în funcție de ce rezultă în cadrul judecății, și ar putea să beneficieze inclusiv de o pedeapsă a închisorii cu suspendare.
Însă legal ne raportăm la astfel de condiții, atât cei ce au primit mită, cât și cei care au oferit mită, ar trebui să suporte aceleași consecințe în mod egal”, a explicat atunci Dan Saltelechi, vicepreședintele Sindicatului Europol, la Kanal D.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook