S-a întîmplat de mai multe ori şi în mai multe locuri din Europa Evului Mediu. Ca la o comandă numai de ei auzită, oamenii ieşeau brusc pe stradă şi dansau zile în şir, pînă leşinau de oboseală sau mureau. A fost numită ”ciuma dansului”.

Nimeni nu ştie ce anume a provocat aşa-zisa ”ciumă a dansului”. Doctorii acelor vremuri o numeau choreomanie, de la grecescul „choros”, care înseamnă dans, şi „manie”, care înseamnă nebunie. În popor, i se mai spunea şi Dansul Sfîntului Ioan sau Dansul Sfîntului Vitus.

Femeia care a dansat o săptămână

Într-o zi de Iulie, în 1518, la Strasbourg, o femeie pe nume Frau Troffea a ieşit din casă şi a pornit, în paşi de dans, către centrul oraşului. Părea incapabilă să-şi controleze frenezia şi să se oprească. În prima săptămînă i s-au alăturat 34 de oameni, iar după încă trei săptămîni mulţimea a adunat 400 de dansatori.

Cei mai mulţi leşinau după cîteva zile din cauza extenuării. Unii, însă, au început să moară de infarct, accidente vasculare sau pur şi simplu de epuizare. Pe măsură ce psihoza dansului se agrava, locuitorii oraşului, îngrijoraţi, au cerut ajutorul medicilor, care au exclus factori astrologici sau supranaturali, anunţând că aceasta era o „boală naturală”, cauzată de „sângele fierbinte”.

Aflînd diagnosticul, autorităţile au hotărît să îi lase pe oameni să danseze zi şi noapte, sperînd că vor obosi şi, într-un final, se vor opri. Mai mult, au construit o scenă de lemn în piaţa centrală a oraşului pentru a facilita desfăşurarea dansurilor şi au angajat chiar şi muzicien.  În urma acestei epidemii, supravieţuitorii au plecat în pelerinaj la moaştele Sfîntului Vitus.  Zvonurile spuneau că acestea aveau puterea miraculoasă de a trata boala.

Cea mai ciudată epidemie din istorie. De unde a pornit ”ciuma dansului”

Prima epidemie de dans a fost în 1021, la Kolbig, Germania de astăzi. După ce au oprit o slujbă de Crăciun, un grup de 12 ţărani au fost blestemaţi de preot să se lamenteze un an întreg pentru fapta lor. Într-o zi, aceştia au început să danseze în jurul bisericii. Relatările vremii spun că oamenii ar fi dansat luni de zile, timp în care patru dintre ei au murit. Până la urmă, doi episcopi au reuşit să-i oprească.

O altă tragică izbucnire a ciumei dansului a avut loc în 1278, în Utrecht, când un grup de 200 de oameni au dansat pe podul care trecea râul Meuse. Au cauzat  prăbuşirea sa şi moartea multora dintre dansatori. Un secol mai târziu, în 1374, sute de oameni au fost cuprinşi de această epidemie, la Aachen. Dansau haotic, unii fiind sub efectul unor halucinaţii, şi leşinau din cauza extenuării. Era în preajma sărbătorii Sfântului Ioan şi mulţi pelerini veneau din afara oraşului. Convinşi că dansul avea legătură cu sărbătoarea, aceştia au intrat în frenezia momentului, din care n-au mai ieşit săptămâni întregi.

Explicația cercetătorilor

Şi în ziua de azi cercetătorii încearcă să găsească a explicaţie pentru ciuma dansului. Analizând perioadele în care au avut loc aceste epidemii, cercetătorii au observat că ele au avut loc în perioade de foamete şi sărăcie intense. Astfel, foametea, sănătatea şubredă şi stresul ar fi produs instabilitatea psihică. 

Tot din cauza foametei, oamenii mâncau pâine mucegăită, infectată cu ciuperci, care cauza halucinaţii, unul dintre simptomele dansatorilor. Alţi cercetători sunt de părere că mania dansului a apărut pe fondul unor isterii în masă sau a unor boli nervoase, precum epilepsia.

Foto: Facebook