Simona Ionescu / Redactor Șef

Cifra diavolului nu a fost 666, ci 21. Omenirea a oprit distrugerea lumii, însă doi cercetători „au auzit chemarea” și au sfârșit în chinuri groaznice

Cifra diavolului nu a fost 666, ci 21. Omenirea a oprit distrugerea lumii, însă doi cercetători „au auzit chemarea” și au sfârșit în chinuri groaznice
La Hiroshima și Nagasaki în august 1945 au fost detonate singurele bombe nucleare folosite vreodată în timp de război, moment în care 200.000 de oameni au fost uciși. La Los Alamos Laboratory din statul american New Mexico însă abia începea tragedia.

Oamenii de știință de la Los Alamos Laboratory din statul american New Mexico (SUA), supranumit Project Y, au murit pe capete după ce Japonia capitulase.

Cu toate că „inima”, miezul pentru a treia bombă atomică la care lucraseră până atunci, o sferă de 6,2 kilograme de plutoniu și galiu rafinat, nu mai era necesară, acest miez a continuat să ia vieți.

Dacă războiul ar fi mers mai departe, așa cum se întâmplase timp de aproape cinci ani, „miezul” de plutoniu ar fi fost introdus într-un al doilea sistem „Fat Man” și detonat peste un alt oraș japonez.

În acest condiții, dispozitivul denumit codat Rufus a rămas în incinta laboratorului pentru mai multe teste. În timpul acelor teste, bomba s-a transformat în „miezul diavolului”.

Cercetătorii cunoșteau riscurile

Deși cunoașteau foarte bine riscurile la care se expun, cercetătorii de la Los Alamos au făcut câteva greșeli.

Primul accident a avut loc după mai puțin o săptămână de la predarea Japoniei. Deși a treia bombă atomică nu a fost niciodată lansată, a ucis în continuare.

Victime au căzut doi cercetători. În timpul experimentelor pe care le efectuau, încercând să măsoare limita la care plutoniu ar putea deveni supercritic, adică punctul în care o reacție nucleară în lanț ar dezlănțui o explozie de radiație mortală, s-a întâmplat nenorocirea.

Prin acest experimente, oamenii de știință din Proiectul Manhattan, din care făcea parte și Laboratorul Los Alamos, căutau să descopere cât de departe poți merge, înainte ca o reacție periculoasă să fie declanșată.

Exista chiar și o poreclă amuzantă, anume „gâdilarea cozii de dragon”. Așadar, cercetătorii știau că, dacă aveau ghinionul să greșească, aveau să fie arși. Exact acest lucru s-a întâmplat cu fizicianul Harry Daghlian.

Prima tragedie

În noaptea de 21 august 1945, Daghlian se întorcea în laborator după cină, pentru un experiement. „A auizt chemarea diavolului”, spuneau oamenii vremii. Nu îl însoțea niciun alt coleg, ceea ce era o încălcare a protocoalelor de siguranță.

Daghlian a înconjurat sfera de plutoniu cu carbură de wolfram, care reflecta neutronii din miez, astfel forțându-i limitele până la nivelul critic. Daghlian a așezat tot mai multe cărămizi și a construit un zid reflectant în jurul miezului, până când echipamentele care monitorizau neutronii au indicat că plutoniul era gata să devină supercritic. Fizicianul a încercat să înlăture una dintre cărămizi, însă a scăpat-o din greșeală chiar peste sferă. A indus astfel o supercriticalitate și a generat o strălucire de lumină albastră și un val de căldură.

Cercetătorul a înlăturat imediat cărămida, simțind o furnicătură ciudată în mâna sa. Acela a fost momentul în care fusese expus la o doză letală de radiație. Mâna sa iradiată fusese acoperită de bășici, iar Daghlian a intrat în comă după câteva săptămâni de durere și vărsături. A murit după doar 25 de zile de la accident. A mărturisit că a știut tot timpul ce face și că nu-și explică cum de a făcut o asemenea greseală.

Nenorocirea s-a repetat după un an

Deși s-au revizuit protocoalele și s-au suplimentat măsurile de siguranță după moartea lui Daghlian, modificările făcute nu au fost suficiente pentru a preveni o tragedie similarî în anul următor.

În data de 21 mai 1946, unul dintre colegii lui Daghlian, fizicianul Louis Slotin, demonstra un experiment similar, în care cobora o cupolă de beriliu peste miez.

Așa cum o făcuseră și cărămizile de carbură de wolfram, cupola de beriliu reflecta neutronii și forța miezul până la criticalitate. Slotin avusese grijă să se asigure că acea cupolă nu avea să acopere niciodată în totalitate miezul. Acesta a folosit o șurubelniță pentru a păstra un mic spațiu gol, acesta acționând ca o valvă pentru ca neutronii să evadeze. Metoda a funcționat, dar nu pentru mult timp.

Șurubelnița a alunecat și cupola a căzut, acoperind pentru scurt timp „miezul diavolului” într-o bulă de beriliu. Un alt cercetător aflat atunci în încăpere, Raemer Schreiber, s-a întors cu spatele la auzul căderii cupolei, simțind căldura și observând o lumină albastră pe măsură ce miezul atinge supercriticalitate.

„Durata totală a strălucirii nu a fost mai mult de câteva zeci de secundă”, arată un raport întocmit ulterior de Schreiber.

„Arsuri solare tridimensionale”

Slotin și-a rectificat rapid greșeala, însă răul era deja făcut. El și alți șapte oameni din încăpere, inclusiv fotograful și un paznic, au fost expuși la o explozie de radiație. Slotin a fost singurul care a primit o doză letală, chiar mai mare decât cea suferită de Daghlian.

După o criză inițială de vărsături și greață, Slotin a dat semne de revenire în spital, însă, în decurs de câteva zile, a scăzut în greutate, a suferit dureri abdominale și a început să prezinte semne de confuzie mintală. După 9 zile de la accident, fizicianul a murit.

Un comunicat de presă transmis de Los Alamos la acea vreme a descris starea lui Slotin drept „arsuri solare tridimensionale”.

Cele două accidente mortale, la distanță de câteva luni unul de celălalt, au adus schimbări reale la instituția de cercetare. Oamenii de știință au fost forțați să folosească mașinării controlate de la distanță pentru a manipula elementele radioactive de la câteva sute de metri depărtare. Totodată, miezul de plutoniu nu a mai fost numit Rufus, ci „miezul diavolului”.

Plutoniul a fost topit și trimis în rezerva de stat

În urma accidentului suferit de Slotin, precum și a nivelurilor de radiație tot mai mari ale miezului rezultate, planurile de a folosit bomba în Operation Crossroads, primele demonstrații postbelice de explozie nucleară de la reciful de corali Bikini Atoll, au fost anulate.

Plutoniul a fost topit și reintegrat în rezerva nucleară americană, pentru a fi reintrodus în alte miezuri dacă era necesar. Pentru a doua și ultima oară, „miezului de diavol” i-a fost refuzată detonarea.

Un detaliu sinistru legat de aceste tragedii este faptul că ambii fizicieni, Daghlian și Slotin, au fost radiați în zile de marți, în data de 21 a lunii, iar cei doi chiar au murit în aceeași cameră de spital, potrivit Science Alert.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre