Într-un loc din România se întâmplă lucruri la fel de stranii ca în Triunghiul Bermudelor. Acesta se găsește în Bucegi. Spre deosebire de misteriosul loc aflat în Oceanul Atlantic, între Insulele Bermude, Puerto Rico și Fort Lauderdale, Florida în Oceanul Atlantic, locul misterios din Bucegi e pe pământ. Și e o cărare. Una ireală. O cărare pe care, dacă apuci să mergi, ai toate șansele să dispari. Așa spune legenda.
Cărarea care te face să dispari este unul din fenomenele stranii menționate când vine vorba de Munții Bucegi. Kogayon, așa cum denumeau dacii muntele, este plin de mistere neelucidate, care încă mai stârnesc interesul curioșilor sau al cercetătorilor.
Dincolo de câmpurile energetice care străbat acest masiv muntos, oamenii locului vorbesc și de fenomene cu caracter paranormal. Unul dintre cele mai bizare și periculoase fenomene paranormale din zona Bucegilor este cărarea ireală. Despre aceasta se spune că te face să dispari, după ce ai apucat să mergi pe ea. Practic, te-ar duce în altă dimensiune. De unde nu mai poți să te întorci.
Cărarea ireală din Bucegi apare doar de câteva ori pe an
Conform localnicilor, pentru a ajunge în acest loc ciudat, se merge pe Valea Jepilor Mici. Ei spun că este vorba de o cărare ce apare în mod bizar, în anumite momente ale anului, dar care, de fapt, nu există în realitate. Cărarea ireală se formează în anumite condiții, încă necunoscute. De asemenea, se știe că drumeagul apare în paralel cu o cărare adevărată existentă în zonă. Dar această cărare misterioasă care duce „altundeva” e foarte îngustă: ea ar avea doar 20 de centimetri lățime.
Oamenii spun că dacă cineva părăsește cărarea adevărată și ajunge să meargă pe cea ireală dispare pentru totdeauna. Localnicii spun că se cunosc cazuri de astfel de dispariții care au rămas de neînțeles. Până acum, deși mulți pasionați de paranormal au efectuat cercetări în zonă, nu a fost lansată o teorie clară legată de disparițiile misterioase din Bucegi.
Sursa foto: Pixabay
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook