Simona Ionescu / Redactor Șef

Minune în casa unui preot din Iași: O icoană crăpată s-a refăcut singură

Minune în casa unui preot din Iași: O icoană crăpată s-a refăcut singură
Este și preot, și sculptor! Chemarea către artă a simțit-o după mai mulți ani în care a făcut icoane doar pentru el. Iar când a trăit pe pielea lui o minune Dumnezeiască, și-a dat seama că a ales drumul cel bun.  

Preotul Silviu Manta, de la biserica din satul ieșean Iazul Vechi, comuna Șipote, are o poveste impresionantă. Deși sculptează icoane de când avea 18 ani, de una nu se poate despărți niciodată. Cât de specială este icoana care o înfățișează pe Maica Domnului povestește chiar preotul Manta.

„Mi-am dat seama că e un semn, o minune

„Am sculptat foarte multe icoane de-a lungul timpului, încât nu le mai știu nici numărul. Însă, una este specială, este de suflet. Este vorba despre o icoană cu Maica Domnului, cea care pentru mine înseamnă tot. Când am o problemă, și am avut câteva încercări la viața mea, ea m-a ajutat mereu. Icoana nu avea nimic special, pur și simplu așa am simțit să o fac, am rugat pe cineva să o picteze, am sfințit-o, și am zis că o păstrez eu. Mergând într-o zi pe Bulevardul Ștefan cel Mare, m-am întâlnit cu un ieșean care vinde icoane și i-am dat-o lui să o vândă cu puțin peste 1.000 de lei. El a luat-o și a doua zi mi-a adus-o înapoi că pe icoană a apărut o crăpătură prin care intra degetul. Nu a putut să o vândă, eu am luat-o și am pus-o în birou și am știu că nu am cum să o mai lipesc. Am observat a doua zi că icoana era din nou intactă. Nu mi-a venit să cred și mi-am dat seama că e un semn, o minune, și că icoana aceea nu vrea să plece de la mine. De atunci veghează asupra mea în birou”, a spus preotul Silviu Manta, pentru bzi.ro.

Preotul Silviu Manta și-a descoperit pasiunea pentru sculptură pe vremea când era student, iar acum realizează și mobilier bisericesc și tot ce i se cere, pe lângă icoane.

În cât timp sculptează o icoană

„Prima lucrarea realizată de mine a fost Iconostasul Maicii Domnului, la care am lucrat destul de mult, fiind și începător, dar după au urmat multe alte lucrări. Acum sculptez chiar și catapetesme, mobilier bisericesc și tot ce mi se cere. Mă liniștește să sculptez. Plec de la protopopiat direct la atelier și încep să lucrez, abia după, seara, târziu, ajung acasă”, povestește părintele Silviu.

Sculpturile sunt făcute din lemn de tei, fag, stejar și paltin. Nu are un ritual anume când începe să lucreze, ci are nevoie doar de liniște, multă liniște. Mai întâi șlefuiește lemnul, apoi face desenul pe foaie, după care, folosind indigoul, copiază pe lemn și abia apoi trece la sculptat.

„Pentru a sculpta o icoană este nevoie de cel puțin două zile, dar poate dura chiar și o lună dacă este o lucrare mai complexă. Efortul depus și timpul petrecut pentru a realiza o lucrare sunt neimportante atâta timp cât la final obținem ceea ce ne dorim”, a adăugat preotul Silviu Manta.

De la pasiune la afacere

Dacă la început sculptura era pentru preotul ieșean o pasiune, acum s-a transformat în afacere. Primește des comenzi pentru diferite lucrări. Prețul unei icoane realizate de preotul Silviu Manta variază între 1.500 și 2.000 de lei, în funcție de dimensiune.

”A trecut foarte mult timp de când am început să lucrez, mai bine de 20 de ani, și dacă stau să mă gândesc câte lucrări am făcut până în prezent, nu știu să vă spun. Toate lucrările pe care le fac acum sunt doar comenzi. O icoană poate costa 1.500 de lei și poate ajunge și până la 2.000 de lei. Sculptura a fost, este și va fi o pasiune pentru mine, însă s-a transformat și într-o mică afacere”, a încheiat preotul Silviu Manta.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre