Ce s-a întâmplat cu oamenii din Angkor Wat ar vrea să știe toată lumea. În 1860 exploratorul francez Henri Mouhot a ajuns în jungla din Cambodgia și a descoperit un templu magnific ascuns printre copaci. Zona era izolată și pustie. Câțiva călugări budiști și agricultori trăiau acolo. Dra niciunul nu știa nimic despre misteriosul templu.
Șocul a fost imens. Dar francezul nu era primul occidental care descoperea misteriosul loc. Unul dintre primii vizitatori ai templului a fost Antonio da Magdalena, un călugăr portughez. Acesta a ajuns la Angkor Wat în 1586. A spus că „este extraordinară construcția, astfel încât nu este posibil să o descrie cu un stilou, în special deoarece arată diferit de toate celelalte clădiri. Ea are turnuri și decoruri și de asemenea toate rafinamentele care le poate concepe geniul uman”.
Templul a fost popularizat în Occident numai la mijlocul secolului al 19-lea. Exploratorul francez Henri Mouhot a relatat despre el: „Unul dintre aceste temple-un rival pentru Solomon (…) ar putea avea un loc de cinste alături de cele mai frumoase clădiri ale noastre. Acest templu este mai măreț decât orice altul din Grecia sau Roma și prezintă un contrast trist la starea de barbarism la care este supusă națiunea”.
Misterul locuitorilor din Angkor Wat
De atunci istoricii au tot cercetat locul. Și au încercat să deslușească misterul. Abia relativ recent oamenii de știință au reușit să reconstituie istoria acelui imperiu măreț care a dominat zona între anii 800 și 1.400 e.n. A rămas un mister de ce capitala imperiului, Angkor Wat a fost abandonată, de ce oamenii au dispărut brusc și totul a devenit o paragină.
Practic templul descoperit de Henri Mouhot a fost doar o mică parte a unui oraș uriaș și că a fost locuit de o populație indigenă hindusă numită khmeri. Templul principal este decorat cu imagini cu bătălii și legende scrise în sanscrită.
Legendele templului secret
Sunt legende care spun poveștile unor regi măreți venerați ca zei și creditați cu construirea structurilor imense. Imaginile din satelit arată că restul orașului, acoperit acum de junglă, conținea locuințe, terenuri arabile și canale care le legau între ele. Mouhot, ca și altor vizitatori din Vest le-a fost greu să creadă că ar putea khmerii să construiască un astfel de templu. Peretele exterior, înalt de 4,5 metri, este înconjurat de un teren ce măsoară 30 m lățime și de un șanț neobișnuit de adânc și de lat.
Adevărata istorie a Angkor Wat a fost pus cap la cap doar cu ajutorul probelor stilistice și epigrafice acumulate în timp. Precum și de lucrările de restaurare efectuate pe tot situl arheologic Angkor. Nu au existat locuințe obișnuite sau case sau alte semne de așezare. Nici ustensile de gătit, arme, sau articole de îmbrăcăminte, de obicei găsite in siturile antice. În schimb, există dovezi ale monumentului în sine.
Ceea ce se știe e că prăbușirea orașului a fost una rapidă. O posibilă explicație e că bătăliile din secolul XV dintre vietnamezi și thailandezi au fost devastatoare pentru khmeri. Însă și alți factori ar fi putut juca un rol în decăderea mărețului imperiu.
Și-au dat seama khmerii că regele lor nu este un zeu? Sau trecerea de la hinduism la budism să fi cauzat disoluția unității sociale? Au tăiat prea mult din junglă, provocând astfel involuntar și deteriorarea terenurilor folosite pentru cultivarea hranei? Cert este că până în 1450 Angkor Wat devenise brusc un oraș-fantomă.
Sursa foto: Instagram
Paula Seling are o siluetă de invidiat. Ce aliment a eliminat vedeta din dietă
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook