Simona Ionescu / Redactor Șef

Misterul sirenei mumificate, veche de sute de ani, cu față umană și coadă de pește. „Am venerat-o, în speranța că va atenua pandemia de coronavirus”

Misterul sirenei mumificate, veche de sute de ani, cu față umană și coadă de pește. „Am venerat-o, în speranța că va atenua pandemia de coronavirus”
Oamenii de știință lucrează pentru a elucida misterul unei sirene mumificate, veche de sute de ani, cu „față umană” și coadă de pește. Legenda spune că cine gustă din carne de sirenă devine nemuritor.

Sirena mumificată e investigată de oamenii de știință. Creatura misterioasă ar fi fost capturată în Oceanul Pacific, în largul insulei japoneze Shikoku, între 1736 și 1741. În prezent e păstrată într-un templu din orașul Asakuchi.

„Sirenele japoneze au o legendă a nemuririi”

O sirenă mumificată despre care se spune că acordă nemurirea celui care îi gustă carnea este cercetată de oamenii de știință pentru a-i dezvălui adevărata natură.

Cu o față încruntată, dinți ascuțiți, două mâini și păr pe cap și pe frunte, are un aspect uman. Cu excepția jumătății inferioare asemănătoare unui pește. Cercetătorii de la Universitatea de Științe și Arte din Kurashiki au supus mumia unei scanări cu un computer tomograf în încercarea de a-i desluși secretele.

Sirena mumificată stârnește discuții 

Potrivit nypost.com, Hiroshi Kinoshita de la Okayama Folklore Society, care a venit cu proiectul, a declarat că această creatură bizară ar putea avea o semnificație religioasă.

„Sirenele japoneze au o legendă a nemuririi.

Se spune că dacă mănânci carnea unei sirene, nu vei muri niciodată. Există o legendă în multe părți ale Japoniei conform căreia o femeie a mâncat accidental carnea unei sirene și a trăit 800 de ani”, a spus specialistul.

„O sirenă a prezis și o boală infecțioasă”

Misterul sirenei mumificate, veche de 300 de ani, cu față umană și coadă. „Am venerat-o, în speranța că va atenua pandemia de coronavirus”
Oamenii de știință vor să afle secretul unei sirene mumificate

„Această legendă Yao-Bikuni este păstrată și în apropierea templului unde a fost găsită mumia sirenei. Am auzit că unii oameni, crezând în legendă, obișnuiau să mănânce solzii mumiilor de sirene”, a spus și Hiroshi Kinoshita de la Societatea de Folclor din Okayama.

În epoca Covid-19, o sirenă ar putea fi și un semn de rău augur, se spune din bătrâni.

„Există, de asemenea, o legendă conform căreia o sirenă a prezis o boală infecțioasă”,susține Hiroshi.

Comoară de familie

O scrisoare datată 1903, aparent redactată de un fost proprietar,  a fost depozitată alături de mumie și oferă o poveste despre proveniența sa.

„O sirenă a fost prinsă într-o plasă de prins pește în largul prefecturii Kochi. Pescarii care au prins-o nu știau că este o sirenă, dar au dus-o la Osaka și au vândut-o ca pește neobișnuit. Strămoșii mei au cumpărat-o și au păstrat-o ca pe o comoară de familie”, se arată în scrisoare.  Nu este clar cum sau când a ajuns mumia la templul Enjuin din Asakuchi.

Ningyo, creatura cu gură de maimuță și corp acoperit cu solzi aurii

Dar preotul Kozen Kuida, menționează că a fost expusă într-o vitrină acum aproximativ 40 de ani și este păstrată într-un seif ignifug.

„Am venerat-o, în speranța că va ajuta la atenuarea pandemiei de coronavirus”, a declarat acesta pentru ziarul japonez The Asahi Shimbun.

În folclorul japonez, există și o creatură numită ningyo, care este descrisă ca având o gură de maimuță cu dinți asemănători peștilor și un corp acoperit cu solzi aurii.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri