Artista a petrecut mai bine de un an (1999 – 2000) în satul Sârbi din județul Maramureș, trăind în comunitate și fotografiind oamenii și obiceiurile lor. De atunci, a revenit în numeroase ocazii, uneori prin intermediul unor burse Fulbright (2002, 2015, 2019) ori, pur și simplu, pe cheltuială proprie, pentru a se reîntâlni cu familia din care simte că face parte acum.
Cu fiecare călătorie a continuat să fotografieze viața sătenilor, documentând schimbările care au apărut de-a lungul ultimilor 20 de ani în comunitatea respectivă.
Expoziție dedicată memoriei unei țărănci fără copii
Expoziția „Mătușa” reunește fotografii realizate Mariei, mătușa familiei care a găzduit-o pe artistă, precum și altor membri ai familiei sale, în special soțului acesteia, Vasile. Cum în 2018 a aflat de moartea Mariei, artista fotograf a decis să îi dedice o expoziție femeii care a impresionat-o, în primul rând, pentru simplitatea și firescul ei, dar și pentru că, neavând copii, s-a considerat că a avut o viață lipsită de sens.
Expoziția își propune astfel să recupereze sensul vieții mătușii Maria, îmbinând obiectele personale ale acesteia cu fotografiile care o prezintă în varii ipostaze de-a lungul timpului pe care Kathleen l-a petrecut alături de familia ei. Fotografiile au fost găzduite, în 2019, la Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului“.
la Muzeul Țăranului Român, epoziția va putea fi vizitată la Sala Acvariu, până pe 10 octombrie 2020, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea este închis. Intrarea este liberă.
Reality-show regal. Prințul Harry și Meghan Markle tocmai au acceptat să fie filmați non-stop
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook