Mihaela Mihai i-a cucerit pe români cu vocea ei suavă și cu prezența sa elegantă. Este considerată una dintre cele mai frumoase artiste din ”Epoca de Aur”. Anii au trecut, necazurile la fel, iar pe 27 octombrie artista împlinește 75 de ani. La mulți ani!
Mihaela Mihai, la 75 de ani. Cine îi aduce zâmbetul pe față
Mihaela Mihai este în culmea carierei când a dispărut de pe micile ecrane și din concerte. Era tocmai la Paris! Interpreta cunoscutei piese “De-ai fi tu salcie la mal”, scrisă de Horia Moculescu, trecuse printr-un mariaj scurt. Solista s-a căsătorit, la 17 ani, cu nepotul lui Mihail Sadoveanu, Mihai Stihi, de la care a luat şi numele de scenă. De fapt, se numea Mihaela-Maria Neagu, nume pe care îl folosește și acum, după trei căsătorii eșuate.
În urma semnării unui contract cu casa de discuri Phonogram din Franța, se stabilește în 1975 la Paris. A doua căsătorie a fost cu Maxime Dufour, un om de afaceri francez pentru care s-a mutat la Paris şi cu care a avut-o pe fiica ei, Isabelle.
O căsnicie de coșmar
Artista a povestit, într-un interviu mai vechi, prin ce grozăvie a trăit cu acest om. ”Soţul meu nu mă bătea, dar mă agresa psihic. Nu puteam să ies undeva cu el, că avea impresia că îmi fac semne cu alt bărbat. Mă teroriza pe treaba asta. La un moment dat mi-am dat seama de ce insista atât de mult să facă el cafeaua dimineaţa, pentru că mă droga cu ea.
Cinci ani m-a drogat, ca să poată să mă facă să depind de el. La un moment dat am realizat că nu era atât dragoste din partea lui, cât nevoia de a mă poseda. Era posesiune paranoică de-a dreptul. Pleci de acasă, îţi bei cafeaua şi după aceea, în fiecare zi, timp de 10 ani, dai telefon acasă din oră în oră. Să mă întrebi ce am făcut, ce am gândit, cu ce m-am îmbrăcat, unde mă duc, cu cine vorbesc. Nu mai ai aer. Asta ucide dragostea. Gelozia asta patologică e îngrozitoare, chiar e o boală, şi mai ales e un chin pentru o femeie ca mine, cu o personalitate de om liber”, a povestit artista.
A treia căsnicie, terminată cu divorț
Mihaela Mihai a revenit în România în 1990. Primită cu ostilitate de compatrioți, se întoarce la Paris. Era vremea când pe stradă se striga ”Tu nu ai mâncat salam cu soia.”
Se căsătorește cu Dumitru Ciaușu, ambasadorul României la Paris. După divorțul de al treilea soț revine în România în 2000. A militat pentru drepturile artiștilor și este inițiatoarea și președinta Uniunii Artiștilor Liber Profesioniști din România (U.A.L.P.R.- Artis).
Este autoarea Legii 109/2005 privind indemnizația pentru activitatea de liber profesionist a artiștilor interpreți sau executanți din România (Legea „Mihaela Mihai”).
S-a retras în cocheta ei vilă din satul Măgura, comuna Bezdead, judeţul Dâmboviţa. A făcut ”naveta” în America unde locuiește fiica ei, Isabella. Acolo îi revine zâmbetul pe chip, datorită celor trei nepoți, Alexander, Leo și Anna.
”Ne-am mai văzut de Crăciunul 2019, la Palm Beach. De atunci, suntem toți în pandemie”, a scris artista pe rețelele de socializare.
Necazurile s-au ținut lanț
Fericirea se vede pe chipul Mihaelei Mihai când este alături de fiică și nepoți. ”Iată la ce folosesc fotografiile. Îți încălzesc sufletul cu amintirile acelor momente și ți-l întristează realizând cum trece viața, cu imprevizibilul ei”, a scris solista.
În vara aceasta, pe 23 august, Mihaela Mihai și-a pierdut fratele, pe cântărețul de muzică folk, Doru Stănculescu. Avea 71 de ani.
În urmă cu cinci ani, artista a trecut și ea prin probleme medicale. A avut dureri insuportabile de picioare şi de coloană. A trecut pe la mulți doctori, prin multe spitale, până a aflat că are câteva vertebre deplasate.
Sperăm că este bine acum și a scăpat de necazuri. În ultimele sale postări, artista era nemulțumită pe modul în care se comportă politicienii români.
Redacția Rețete și Vedete îi urează La mulți ani!
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook