Simona Ionescu / Redactor Șef

Mikis Theodorakis, părintele celebrului Syrtaki, a fost persecutat politic

Mikis Theodorakis, părintele celebrului Syrtaki, a fost persecutat politic
Mikis Theodorakis a scris peste 1.000 de cântece. Însă, unul este cunoscut pe toate continentele, Syrtaki, Athony Quinn dansează pe această melodie în fimulul Zorba. La rândul său. Mikis Theodorakis este un bariton cu o voce cuceritoare.

Alexis Zorba este un personaj din cărțile scrise de Nikos Kazantzakis, un mare scriitor grec. Cine altcineva decât un grec putea înțelege mai bine peripețiile lui Alexis Zorba? Mikis Theodorakis a scris muzica unui film care a făcut înconjurul lumii, Zorba Grecul. Syrtaki este cel mai cunoscut dans elen din lume.

Mikis Theodorakis, părintele celebrului Syrtaki, a fost persecutat politic

Mikis Theodorakis are acum 96 de ani. A fost un uriaș, cu părul buclat, care a cântat și dirijat pe marile scene ale lumii. Sălile se ridicau în picioare când melodia interpretată de orchestră era cea din filmul Zorba Grecul. Spectatatorii se ridicau de pe scaune și dansau Syrtaki.

Însă, în tinerețe, Mikos Theodorakis a fost atras deopotrivă de muzică și de politică. Încă de la 17 ani cântă, dar și face parte din rezistența contra Italiei Fasciste, apoi contra Germaniei naziste.

Deoarece a ajutat familiile evreiești să scape de autoritățile germane, este închis și torturat de italieni în 1943. Reușește să fugă la Atena și acolo intră în Frontul de Eliberare Națională.

Mikis Theodorakis este urmărit de catre autoritățile grecești monarhiste, pentru vederile sale de stânga. Este deportat în insulele Ikaria si Makronissos. Reușeste să se întoarcă la Atena, unde-și poate termina studiile.

În 1954 obține o bursă de studii la Paris. Compune baletul Antigona, pentru balerina Ludmila Tcherina, spectacol ce a fost prezentat la Covent Garden. În 1957 ia locul I la Festivalul de Muzica de la Moscova, pentru Suita nr 1 pentru pian și orchestră. La 35 de ani se reîntoarce în Grecia, unde începe o revoluție a muzicii grecești. Înființează Mica Orchestra Simfonică din Atena.

Succes internațional la 39 de ani

Mikis Theodorakis  era deputat în țara sa când compune muzica filmului Zorba Grecul. Tema principală, cunoscută ca dansul Syrtaki, se transformă într-un succes internațional. Este unul dintre simbolurile grecești cele mai cunoscute pe toată planeta.

După câțiva ani, Mikis Theodorakis și muzica lui intră din nou în ilegalitate, din pricina situației politice din Grecia. A fost prins și închis timp de cinci luni. După o lungă perioadă de infometare, este exilat împreună cu soția Myrto și cei doi copii Margarita si Yorgos la Zatuna, în Arcadia. În acest timp, compune numeroase cântece contra Juntei Militare, cântece care ajung prin diverse căi la cântăreți ce s-au autoexilat în străinătate, ca Melina Mercouri și Maria Farandouri.

O amplă mișcare de solidaritate la nivel mondial

Se produce amplă mișcare de solidaritate la nivel mondial îpentru eliberarea lui Mikis Theodorakis. Artiști ca Arthur Miller, Laurence Olivier, Yves Montand, Dimitri Shostakovich, Leonard Berstein, iau atitudine. Ei pledează pentru un exil în afara granițelor Greciei. În aprilie 1970, se decide exilul artistului în Franța. Pleacă, într-o discreție absolută, de pe un aeroport privat de lângă Atena.

Ajuns la Paris, este internat de urgență, pentru a i se trata tuberculoza de care suferea. Pe timpul exilului își dedică întreaga capacitate artistică luptei împotriva dictaturii. Are întâlniri cu numeroase personalități: Pablo Neruda, Salvador Allende, Nasser, Tito, Francois Mitterand sau Olof Palme. În această perioadă compune muzica pentru filmele: Etat de siege, The Trojan Women.

Abia în zilele noastre, este considerat în Grecia ca fiind cel mai bun compozitor în viață. În 1995, are loc o întâlnire absolut emoționantă. Mikis Theodorakis are 70 de ani, iar pe scenă urcă Anthony Quinn, în vârstă de 80 de ani. Cei doi dansează Syrtaki, ca în tinerețe, iar publicul este în delir.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre