Simona Ionescu / Redactor Șef

Misterele muntelui sacru al dacilor. Jules Verne a fost fascinat și a scris despre acest loc

Misterele muntelui sacru al dacilor. Jules Verne a fost fascinat și a scris despre acest loc
Sunt anumite ore ale zilei în care, în mod miraculos, un munte din România dispare cu totul. Înalt de aproape 2300 de metri, acesta se găsește în locul unde se întâlnesc Banatul cu Oltenia și Transilvania. 

Misterele muntelui sacru  al dacilor, despre care a scris și Jules Verne, sunt multe și neelucidate. „Dispariția” de la anumite ore ale zilei e doar unul misterele Vârfului Gugu, din Munţii Godeanu.

Turiștii care vizitează zona povestesc înfrigurați că au văzut vârful dispărând. Sau  surprind „explozii de lumină ţâşnind din munte”, după cum povestesc aceștia. E cunoscut faptul că la începutul anilor 1990 a avut loc în zonă o expediție inițiată de mai mulți cercetători, care au observat fulgere globulare. Cercetătorii au consemnat atunci că nu au putut dormi deloc din cauza unor „energii inexplicabile”.

Misterele muntelui sacru  al dacilor analizate de specialiști

Cunoscutul scriitor și specialiost în mitologie Victor Kernbach  a abordat muntele Gugu în lucrarea sa „Enigmele miturilor astrale”. El susține că acest vârf este centrul unuia dintre „punctele energetice esenţiale” ale Planetei.

De asemenea, scriitorul Jules Verne, în romanul „Castelul din Carpaţi”, plasează povestea în această zonă. Celebrul scriitor a fost fascinat despre legendele auzite li frumusețea locurilor.

Pentru a ajunge pe Vârful Gugu, trebuie să mergi, aproximativ o zi. Se porneşte din zona Câmpuşel, către izvoarele Jiului de Vest, iar de acolo se urcă panta spre Şaua Paltinul, vârful Paltinul, către Platoul Borăscu și apoi către vârful Gugu. Gugu este cel mai înalt vârf din Munţii Godeanu (2.291 m).

Energiile lui Zamolxe

Cunoscut drept Muntele sau Vârful Gugu,  masivul este, de veacuri, înconjurat de mistere și legende. Localnicii le povestesc turiștilor, că la anumite ore, muntele dispare. Ceea ce e însă evident e faptul că oamenii de aici sunt mai sănătoși și mai tineri, fizic, decât alții.

Gugulanii sunt dovada vie a faptului că aerul sănătos și încărcătura energetică din zonă asigură o longevitate aparte. O legendă spune că aici a trăit Zamolxe. Și se crede că, undeva în adâncul lui, muntele ascunde comoara lui Decebal.

Peștera în care se văd stelele, ziua

În anumite momente ale zilei, pe Vârful Gugu are loc un fenomen meteorologic complex care face ca acesta să dispară în ceață. Ajunși pe munte turiștii dau de blocuri de granit prăvălite, ce formează Cracul Peșterii.

Aici se crede că a stat Zamolxe. Peștera e cu totul specială. Din peșteră, stelele de pe cer se pot vedea ziua. Este vorba de un fenomen de reflexie a razelor solare, așa cum se poate întâmpla și din fundul unei fântâni.

Turiștii povestesc că au văzut explozii de lumină care au țâșnit din munte, iar aparatele de fotografiat și camerele de filmat pe care le-au folosit nu au înregistrat nimic.

Sursa foto: Remuscernea.ro, Alpinet.org

Satul în care diamantele ies din pământ. Experții sunt în alertă

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre