Nadia a povestit cum s-a cunoscut cu Anastasia Soare, devenită „regina sprâncenelor”, în țara Unchiului Sam.
Invitată prin videoconferință la emisiunea Sinteza Zilei, gimnasta noastră de nota 10, Nadia Comăneci, a povestit cum s-a cunoscut cu Anastasia Soare, o altă româncă stabilită în SUA care și-a câștigat acolo un statut de star al frumuseții. De asemenea, ea a rememorat și cum Anastasia i-a prezentat-o pe Alexandra Nechita, o altă româncă de succes, numită în copilărie „Micuța Picasso” datorită picturilor ei fantastice care au făcut-o cunoscută în lumea întreagă.
„Acum 18 ani când eram în Los Angeles am citit un articol într-o revistă foarte populară. De fiecare dată mă uitam la un articol de Steven Cojocaru, care scria despre ce e nou, despre celebrități. Unul dintre articole a fost despre Anastasia. Am citit despre ea, despre sprâncene și citind am spus: Anastasia ca Anastasia, dar Soare nu există ca nume american.
L-am contactat pe acest Steven Cojocaru, l-am rugat să îmi dea numărul Anastasiei și am sunat-o. Iar ea îmi spune imediat: hai să servim masa de seară mâine. Așa a început amiciția noastră și ea m-a luat sub aripa ei ca și surioara ei mai mică.
Pe Alexandra tot la fel, am văzut-o într-o emisiune a lui Oprah Winfrey, o numeau „Micuța Picasso”. Numele de familie, Nichita, îmi suna cunoscut, am aflat apoi că am copilărit cu tatăl ei la Onești”, a povestit Nadia în emisiunea realizată de Mihai Gâdea la Antena 3.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook