Am fost uimiți să descoperim cum arată, de fapt, bărbatul ideal. Credeam că e altfel. Foarte diferit. Dar merită de aruncat o privire.
Tribul etiopian Bodi găzduiește anual un concurs care premiază cel mai atrăgător bărbat din comunitate. Pentru a face față concursului „Bărbatul ideal”, descendenții lui Adam se pregătesc intens întreg anul. Pentru a se pregati pentru acest concurs, localnicii nu primesc decât lapte și sânge de vacă pentru luni de zile. Meniul e halucinant. Dar are un rol aparte. E menit să îi îngrașe pe pretendenții la titlu.
Tribul Bodi ocupă inima sudului țării africane și concursul se desfășoară anual pentru a sărbători noul an al tribului. Concurenții petrec șase luni pregătindu-se pentru ziua cea mare, cu reguli stricte în jurul evenimentului. Timp de o jumătate de an, bărbații se hrănesc exclusiv cu lapte proaspăt și sânge de vacă pentru a se îngrășa pentru ziua cea mare. În acest timp nu li se permite să-și părăsească colibele sau să facă sex, dar sunt serviți cu tot ce le este necesar. Femeile și fetele din comunitate le aduc lapte în fiecare dimineață.
Bărbatul ideal are burta cea mai mare
Zona din Valea Omo în care locuiește tribul Bodi nu primește turiști, ceea ce înseamnă că tradițiile acestor oameni au fost lăsate în mare parte neperturbate de generații.
De exemplu, pentru un ceremonial, membrii tribului petrec ore întregi în soarele fierbinte alergând în jurul unui copac sacru. Concursul pengru găsirea ”bărbatului ideal” este de fapt o bătălie a burților. Da, ați citit bine. Oamenii tribului se axează pe o dietă cu sânge și lapte pentru a-și mări circumferința taliei. Cu cât au burțile mai voluminoase, cu atât sunt considerați mai atrăgători.
Ceremonial bizar
Bărbații beau sângele aproape direct de la vacă după ce animalele au fost înțepate cu o suliță. Trebuie să bea repede, înainte să se coaguleze.
În momentul ceremoniei concursului de „mister”, concurenții își acoperă corpurile cu lut și cenușă. De asemenea își împodobesc capetele cu o coafură modelată din pene de struț. Argila este folosită pentru a albi pielea concurenților, conform unei tradiții străvechi. Femeile au grijă de bărbații lor grași: le dau alcool, îndepărtează transpirația și le cântă pentru a-i ține treji. Singurul premiu pentru câștigătorul concursului este faima și adulația semenilor săi, scrie The Sun.
Sursa foto: The Sun
Exclusiv. Cum arată lista de clienți a Anastasiei Soare. „Regina sprâncenelor” nu e căutată doar de celebrități
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook