Oana Mizil și Marian Vanghelie nu mai sunt împreună, iar fosta sa parteneră de viață suferă enorm.
Oana Mizil îl vrea înapoi pe Marian Vanghelie. Bruneta își spune oful pe unde poate, sperând că-l va îmbuna
Oana Mizil nu și-l poate scoate din suflet pe Vanghelie și a dat primele declarații după ce au plecat pe drumuri diferite. Invitată în emisiunea lui Teo Trandafir, ea a povestit cât de greu îi este să treacă printr-o asemenea situație și speră că cei doi se vor împăca.
„Râdea foarte mult, acum nu mai râde. Eu încă am speranța că vine o minune peste noi și că va fi acasă cu noi”
„Suntem într-o perioadă… Nouă ne place să spunem de pauză, să ne regăsim. Sentimentul de iubire încă există. Mă doare foarte mult să văd prin ce trece. Îi sunt alături în toate, îl sprijin, îl înțeleg. I-am înțeles durerea, i-am înțeles stările, el oricum este un personaj vulcanic, bun. Râdea foarte mult, acum nu mai râde. Eu încă am speranța că vine o minune peste noi și că va fi acasă cu noi, nu acolo unde vor să îl bage unii, și să formăm din nou o familie.
„Dacă va păți ceva, voi merge acolo, așa cum am făcut și în 2015”
Dacă Marian va păți ceva, îi voi fi alături, e tatăl fetiței mele. Este omul la care am ținut enorm și la care țin. Dacă va păți ceva, voi merge acolo, așa cum am făcut și în 2015, îmi dau și lacrimile”, a mărturisit Oana Mizil. Fostul primar al Capitalei, Marian Vanghelie a fost condamnat la închisoare în anul 2015, fiind judecat pentru luare de mită și abuz în serviciu.
Unde și-au început idila
Vanghelie și Oana Mizil au recunoscut în anul 2012 că trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Cei doi au fost prinși de paparazzi după ce au plecat într-o vacanță de vis, în Franța, la Megeve, unde au închiriat vila Chalet Indigo. Tot sejurul i-a costat atunci 120.000 de euro, din care 80.000 a fost vila situată la baza pârtiei.
De 40.000 de euro, Vanghelie și Oana au bău și au mâncat cele mai rare preparate. Sursele spun că nu au fost plecați singuri, alături de ei fiind și președintele Federației Sindicatelor Șoferilor și consilier PSD în Primăria Capitalei, Ioan Victor Stan.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook