Simona Ionescu / Redactor Șef

Ochiul Bei, lacul de poveste care nu îngheață niciodată. Oamenii locului spun că este fermecat

Ochiul Bei, lacul de poveste care nu îngheață niciodată. Oamenii locului spun că este fermecat
Locul nu este așa de cunoscut cum era, bunăoară „sora” lui distrusă recent, cascada Bigăr. Nici măcar cât tunelul iubirii de la Glimboca nu e de cunoscut, deși e un loc cu totul ieșit din comun.

Ochiul Bei, lacul de poveste care sfidează legile naturii este un adevărat miracol. Mai întâi culoarea lui e absolut șocantă. Aceasta e de un turcoaz perfect. Apoi e faptul că lacul acesta există fără să se supună legilor naturii.  Nu îngheață niciodată.

Lacul Ochiul Bei se găsește în județul Caraș Severin. Este însă un loc despre care localnicii spun că e fermecat. Iarna, indiferent cât de gros e stratul de zăpadă din jur, indiferent cât de frig e afară, poate fi ger de să crape pietrele, apa lacului nu îngheață, ci strălucește, ireal, în albastru turcoaz.

Aflat la o altitudine de 310 metri, lacul Ochiul Bei este un monument protejat al naturii. El se găsește în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, la aproape două ore și jumătate de mers cu mașina, de la Timișoara. La intrarea în parc se percepe o taxă de 5 lei, lar pentru a vedea lacul, turiștii mai au de parcurs, pe jos, un traseu ușor de o oră, prin pădure.

Legendele lacului fermecat

O poveste transmisă oral până azi arată că lacul s-a format prin magie, în timpul ocupației otomane. În urmă cu câteva sute de ani, fiul unui Bey ce domnea asupra ţinutului, în timp ce se afla la vânătoare, s-a îndrăgostit de fiica unui pastor din zonă. Acest lucru nu a fost pe placul conducătorului.

El a ordonat ca fata să fie ucisă, ca să nu mai reprezinte o atracție pentru fiul său. Disperat, fiul beyului a plâns atât de mult, încât a umplut lacul ce astăzi îi poartă numele. Apa a luat culoarea ochilor săi. În final, fiul beyului şi-a pus, în acelaşi loc, capăt zilelor.

Oamenii din zonă spun că în fiecare noapte de Sânziene, în jurul lacului Ochiul Bei se strâng ielele, iar bărbații care se află în zonă vor fi vrăjiți de frumusețea lor.

De ce nu îngheață Lacul Ochiul Bei

Locul în care s-a format lacul are forma unui crater oval sau „ochi”, cum spun localnicii, cu o adâncime de 3,6 metri și o lungime de 20 de metri. Apa lacului este în permanență limpede și albastră. Se poate vedea cum înoată păstrăvii. Culoarea lacului se schimbă mereu după vreme și în timpul zilei. Devine de la albastru deschis la albastru verzui-închis.

Apa din lacul Ochiul Bei nu îngheață niciodată, deoarece, atât iarna cât și vara, temperatura ei este constantă, situându-se între 4 și 8 grade Celsius. Acest lucru se datorează unui izvor care se află sub lac și care împrospătează mereu apa.

Sursa foto: Instagram

Profeția profesorului Roubini: urmează „mama tuturor crizelor”. Ce ne așteaptă în perioada următoare

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre