Cavoul Iuliei Hașdeu a fost ridicat după indicațiile sale de dincolo de moarte. Este singurul templu spiritist din lume.
Ofertă incredibilă. Cine a vrut să cumpere cavoul Iuliei Hașdeu cu 5 milioane de euro
Cimitirul Bellu din centrul Capitalei arată ca un mic orășel, unde până și aleile au fost botezate. 28 de hectare care ascund povești tulburătoare. Unul dintre cele mai vizitate monumente rămâne cel al genialei Iuliei Hașdeu. Deși pare greu de crezut în vechime orice curios putea să pășească în mormântul fiicei lui Bogdan Petriceicu Hașdeu. Aceasta e înmormântată într-un sarcofag dotat cu o ușiță unde pelerinii îi puteau vedea figura, apoi semnau într-un registru.
Ceasul din interiorul mormântului arată 13.30. Ora când s-a născut și s-a stins Iulia
Unul dintre cele mai fantastice monumente care au fost vreodată construite, cel al Iuliei Hașdeu a fost ridicată de B.P. Hașdeu după ce a primit toate indicațiile necesare de la fiica sa trecută în neființă. Iar ceasul din interior arată ora 13.30. Ora nașterii, dar și ora morții Iuliei. Se știe că acesta ținea la cavou ședințe de spiritism, iar fiica sa îi spunea cu exactitate ce se va întâmpla. Primul mesaj primit de la Iulia a fost tulburător: „Sunt fericită, te iubesc, ne vom revedea. Asta ar trebui să-ți fie îndeajuns”.
„Mai sedi putin!”
Singurul templu spiritist care există în lume a rămas în grădina cu suflete a cimitirului Bellu. Cei doi sfincși-femei de pe monument se spune că sunt gardienii cunoașterii și deținătorii înțelepciunii. În fața mormântului există și astăzi băncuța făcută special pentru Bogdan Petriceicu Hașdeu unde acesta stătea privindu-și copila. De altfel, pe frontispiciul monumentului stau scrise cuvintele: „Mai sedi putin!”.
Elena Ceaușescu a fost împotrivă
În timpul regimului comunist, mai precis în perioada anilor 1980, o asociație spiritistă din Brazilia a vrut să cumpere mormântul Iuliei Hașdeu oferind imensa sumă de 5 milioane de dolari. S-a opus însă Elena Ceaușescu care ar fi cerut 50 milioane de euro.
Sursă foto: vice, playtech
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook