Simona Ionescu / Redactor Șef

Pele, operat de o tumoare pe colon. E la reanimare

Pele, operat de o tumoare pe colon. E la reanimare
Agențiile de presă occidentale transmit știrea că celebrul Pele, în vârstă de 80 de ani, se află în spital, după o operație complicată.

Fostul mare fotbalist brazilian a fost operat sâmbătă de o tumoare la colon Anunțul a fost făcut luni de purtătorul de cuvânt al spitalului Albert Einstein din Sao Paulo. În acest moment, Pele se află în secția de terapie intensivă.

Tumora a fost descoperită în 31 august, în timpul examinărilor de rutină. Atunci Pele a scris pe Twitter: ”Băieți, nu am dispărut și sunt foarte bine din punct de vedere al sănătății. Am mers pentru controalele de rutină, pe care nu am putut să le fac înainte din cauza pandemiei. Să știți că nu joc duminica viitoare”, a fost mesajul postat.

Medicii vor face în zilele următoare o biopsie a tumorii, pentru a ști de ce natură este, malignă sau benignă.

Pele urmează să fie externat marți de la terapie intensivă, a precizat spitalul într-un comunicat.

Pe pagina lui de Instagram a apărut și un mesaj din partea legendarului fotbalist, un star mondial.

„Slavă Domnului, mă simt foarte bine (…) Din fericire, sunt obișnuit să sărbătoresc victorii mari alături de voi. Voi juca acest nou meci cu zâmbetul pe buze și cu mult optimism”, a scris Pele.

Multe probleme de sănătate în ultimii ani

Starea de sănătate a omului pe care mulți îl consideră cel mai mare fotbalist din toate timpurile a fost destul de fragilă în ultimii ani. S-a lăsat cu mai multe spitalizări.

La sfârșitul anului 2014, Pelé a fost diagnosticat cu o infecție gravă a tractului urinar. A fost internat la terapie intensivă și i s-a făcut dializă.

Au urmat și alte probleme și internări. Ultima a fost în aprilie 2019, la Paris, tot din cauza unei infecții severe a tractului urinar. Întors în Brazilia, i s-a scos o piatră la rinichi.

În februarie 2020, Pele a vrut să-și liniștească admiratorii cu privire la sănătatea sa mintală, după ce fiul său Edinho a spus că trăiește retras și suferă de „o formă de depresie”.

În timpul ultimelor sale apariții publice, având probleme la șold, Pele a fost văzut folosindu-se de un baston.

Foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre