Autoritatea de Reglementare a Medicamentelor din Marea Britanie, a lansat recent un avertisment și a transmis că persoanele care știu că sunt alergice ar trebui să nu se vaccineze împotriva noului coronavirus cu primul vaccin pe care l-a autorizat, cel de la Pfizer/BioNTech. Avertismentul a venit după ce doi britanici au raportat efecte secundare în urma administrării și au intrat în șoc anafilactic.
Acest avertisment ar putea să fie valabil și în România, odată ce vaccinul va fi disponibil. Colonel Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, a vorbit la Medika TV despre cazurile speciale în care oamenii nu vor putea să beneficieze de vaccin.
Avertismente pentru cei cu alergii, dar și pentru gravide și copii
Cel mai probabil, cei cu alergii la medicamente sau la anumiți compuși ai vaccinului nu se vor putea vaccina, însă cei cu rinite alergice pot sta liniștiți, căci se pare că nu există contraindicație pentru ei: “ Sunt cei cunoscuți cu reacții alergice majore, sunt persoanele care la momentul prezentării prezintă o boală acută febrilă, cei care fac tratamente anticoagulante, deși și acolo se poate găsi o soluție, se poate întrerupe tratamentul anticoagulant, însă numai cu acordul medicului”, a declarat col. dr. Valeriu Gheorghiță.
Un alt avertisment se va referi la femeile gravide și copii, pentru că în cazul acestora nu s-au făcut studii pentru a vedea efectele posibile pe care le poate avea serul: “Nu există date la momentul acesta legat de profilul de siguranță la femeia gravidă, probabil că vor apărea date în perioada imediat următoare. Nu avem date valide încă la copiii sub 12 ani. La momentul actual acestea sunt contraindicațiile pe care le avem. Unele sunt definitive, cum ar fi cele în cazul alergiei și sarcinii, altele sunt doar temporare”, a încheiat col. dr. Valeriu Gheorghiță.
Cât de mult s-a îmbogățit cel care a inventat vaccinul anti COVID-19. Ugur Sahin este acum miliardar
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook