Piedone numără zilele până când va ieși din închisoare. Îi e cumplit de dor de familie și de momentele în care se juca în zăpadă cu nepoțeii.
Fostul primar al sectorului 5 și-a vărsat amarul pe rețelele de socializare. Din cuvintele sale, fanii au înțeles că rezistă cu mare greutate în celula întunecoasă și rece, dar le-a dat colegilor de breaslă peste nas, amintind cum avea grijă de români iarna, când curăța trotuarele și șoselele, pentru ca oamenii să circule fără probleme.
Până acum, Piedone a primit nu mai puțin de 3000 de scrisori de la cei care-l iubesc, iar acest lucru i-a alinat sufletul.
„Îmi duc nevinovat pedeapsa și aștept să mă întorc la familia mea”
Bine ai venit, dragă Zăpadă, Te-as face bulgări și m-aș răsfăța cu nepoții prin mantaua ta, până când ne-ar alunga frigul în casă… Te-aș face pârtie și te-aș bucura cu fericire de copil cocoțat pe sanie… Te-aș rostogoli în trei bulgări mari, ți-aș pune fular și nas de morcov…
Te-aș face om! Te-aș face om, să-mi vorbești despre prietenie și dreptate! Dar cred că te-ai topi sub povara adevărului… ca omul! Dragă Zăpadă, e primul an când nu mă găsești acasă… Îmi duc nevinovat pedeapsa și aștept să mă întorc la familia mea! Până atunci… mă bucur de prietenii din scrisori!
„Trei mii de oameni au cheltuit pentru mine coli de hârtie, cerneală, bani de timbre și timp din timpul lor”
Trei mii de scrisori am primit, dragă Zăpadă! 3 000, fix. Vreo 600 au ștampile poștale din țări străine. Mi-au scris românii mei plecați pribegi în lumea largă! Vreo mie… mi-au fost scrise de români care m-au cunoscut doar aici pe Facebook, ori, pe vremuri, la televizor.
Restul, până la trei mii, mi-au fost trimise de prieteni din sectoarele 4 și 5, comunitățile pe care le iubesc și le voi iubi până când îmi va apune viața! Știi, dragă Zăpadă, trei mii de oameni care nu m-au cunoscut… au cheltuit pentru mine coli de hârtie, cerneală, bani de timbre și timp din timpul lor! Și mi-au scris… chiar și la pușcărie!
„Ca primar, acesta a fost mereu defectul meu: nu mi-a plăcut să-ți văd mantaua întinsă pe străzi”
Știi, dragă Zăpadă, aceste 3 000 de scrisori îmi sunt pansament pentru rănile sufletului și batistă pentru lacrimile care curg… Îmi dau putere să rezist! Îmi dau putere să lupt! Îmi dau putere să merg mai departe!
La final, dragă Zăpadă, te rog să nu-mi porți supărare că ani la rând te-am măturat cu plugul de pe străzi și bulevarde. Ca primar, acesta a fost mereu defectul meu: nu mi-a plăcut să-ți văd mantaua întinsă pe străzi. În rest… te-am iubit și te voi iubi, după cum mă știi. Cu respect, Piedone nevinovat.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook