S-a dovedit că o serie de secrete înfricoșătoare stăteau ascunse sub gheața de la poli, iar acum ies la iveală, ca și Piramida din Antarctica, odată cu topirea gheții ca urmare a încălzirii globale. Pentru unele din descoperiri există explicații și dovezi. Însă multe din lucrurile care au fost până acum ascunse în gheață sunt de neimaginat. Oamenii de știință și exploratorii caută explicații.

Printre obiectele descoperite în zonele de la cercurile polare unde gheața s-a topit deja se numără cranii de oameni alungite artificial. Nu se ştie cum au ajuns acolo. Astfel de cranii alungite au mai fost descoperite și în alte zone geografice. De exemplu în Hatay, Turcia, cel mai mare Muzeu Arheologic de mozaicuri din lume, găzduiește, printre alte artefacte și astfel de cranii.

Exploratorii au descoperit însă și combustibili şi deşeuri cancerigene şi radioactive. Acestea au ajuns aici în anii ’50, secolul trecut. În timpul „Războiului Rece”, armata americană ar fi construit mai multe baze militare clandestine în Groenlanda. Oficial, acestea ar fi trebuit să găzduiască 600 de rachete balistice cu rază medie de acţiune şi înarmate cu focoase nucleare. Cea mai mare dintre baze a fost Camp Century.

Aceasta a fost abandonată în anul 1967. Doar că nu a fost abandonată pur și simplu. Armata a lăsat ascunse sub gheață, după ce a plecat, armata a lăsat acolo, ascunse sub gheaţă, tone de deşeuri, dintre care unele cancerigene şi radioactive. Toate aceste informaţii au fost prezentate într-un studiu realizat de Jeff D. Colgan, profesor asociat de ştiinţe politice şi studii internaţionale la Brown University.

Sub gheață au mai fost găsite, fosile de dinozauri, un avion, două lăzi cu whiskey vechi de 100 de ani, o specie necunoscută de animal, o navă dispărută în 1914.

Animale neobișnuite sub gheață

La 900 de metri sub gheața din Anctarctica cercetătorii au făcut o descoperire surprinzătoare. Sub bucata groasă de gheață, numită Filchner-Ronne, se află o mulțime de viețuitoare, care nu ar fi trebuit să fie acolo.

O cameră video coborâtă de-a lungul unei găuri date în gheața groasă a  surprins 16 bureți și 22 de animale neidentificate. „Sunt o mulțime de motive pentru care nu ar trebui să fie acolo”, a declarat Huw Griffiths, de la British Antarctic Survey. El crede că animalele supraviețuiesc filtrând nutrienții din apa cu o temperatură de -2 grade Celsius.

E un mister cum reușesc să trăiască fără lumină, având în vedere că acolo e întuneric. Unii bureți din Antarctica au zeci de mii de ani vechime. Dar cum gheața se topește accelerat, specii precum cele descoperite sub banchiză s-ar putea să dispară, deoarece nu au timp să se adapteze noilor condiții de viață.

Griffiths vrea acum să studieze organismele cu atenție. El ia în calcul trimiterea, prin gaură, a unui ROV (vehicul submersibil operat de la distanță) care să colecteze probe.

Piramida din Antarctica. Secrete înfricoșătoare stăteau ascunse sub gheață

Odată calota glaciară subțiată, și având în vedere avansul luat de tehnologie, zonele polare sunt mai intens cercetate. Sateliții au identificat un obiect masiv sub gheaţă, în Antarctica. Momentan nu se știe despre ce este vorba, însă au fost lansate o serie de teorii.  Unii cercetători au spus că ar fi vorba de un asteroid care a lovit Terra. Alții au vorbit despre o posibilă bază nazistă secretă.

Se crede că uriașa și misterioasa „anomalie” se ascunde sub pustiul înghețat al unei zone numite Ținutul Wilkes. Zona are o lățime de 243 de kilometri  mile și are o adâncime minimă de aproximativ 822 de metri.

Unii cercetători cred că ar putea fi rămășițele unui asteroid cu adevărat masiv de peste două ori dimensiunea rocii spațiale Chicxulub, care a distrus dinozaurii. Dacă această explicație este adevărată, ar putea însemna că acest asteroid ucigaș a provocat evenimentul de dispariție permian-triasic, care a ucis 96 la sută din creaturile marine ale Pământului și până la 70 la sută din organismele vertebrate care trăiesc pe uscat.

Baza pentru OZN-uri căutată de americani?

Cu toate acestea, unii teoreticieni ai conspirației susțin că ar putea fi o bază masivă de OZN-uri sau un portal către o lume misterioasă numită Hollow Earth.

Piramida din Antarctica. Secrete înfricoșătoare stăteau ascunse sub gheața de la poli

Această „anomalie gravitațională Wilkes Land” a fost descoperită pentru prima dată în 2006.  Sateliții NASA au observat schimbări gravitaționale. Acestea indicau prezența unui obiect uriaș așezat în mijlocul unui crater de impact.

Vânătorii de OZN-uri Secure Team 10 au postat un videoclip de pe YouTube despre anomalie și arată  un munte ca o piramidă cu intrări ciudate, la foarte mare înălțime, accesibile doar pe calea aerului.  Secure Team 10 a sugerat că naziștii ar fi construit baze secrete în Antarctica în timpul celui de-al doilea război mondial. Care au fost proiectate pentru a fi utilizate de farfuriile zburătoare.

Piramida din Antarctica. Secrete înfricoșătoare stăteau ascunse sub gheața de la poli

„Există unele dovezi care au ieșit la iveală în ultimii ani. Cu imagini care arată diferite intrări construite în munți. Cu o formă de farfurie zburătoare și aflate la o altitudine foarte mare. Aceste intrări ridică  întrebarea: cum ar intra în aceste căi de acces altceva decât obiecte zburătoare care au aceeași formă ca și gaura în sine?”, citează NYpost.com.

Secure Team 10 a sugerat, de asemenea, că și armata SUA a condus o misiune de investigare a misteriosului continent. Despre această expediție, teoreticienii conspirației cred că a fost o încercare de a găsi intrarea într-o lume secretă ascunsă sub Pământ. Cu toate acestea, omul de știință care a văzut prima dată anomalia cred că este de fapt dovada unui crater de impact masiv.

Sursa foto: YouTube

O broască țestoasă gigant a ajuns la fizioterapie. O durea umărul

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp