Povestea tulburătoare a femeilor tatuate cu o cruce în frunte. Ce reprezintă semnul mântuitor

Pentru că fetele între 13-16 ani cădeau deseori pradă oamenilor vizirului, ai pașei sau chiar a padișahului, familia le făcea tatuaje pe frunte în formă de cruce.

Crucea tatuată era o amintire dureroasă, dar și un semn mântuitor, pentru că doar așa fetele răpite puteau să fie recunoscute. De asemenea, fetele nu mai erau obligate să treacă la mahomedanism. Se spune că acest semn există și în ziua de astăzi, doar că acum are o altă semnificație: este văzut ca pe o podoabă.

„Semnul crucii încrustat între sprâncene, ca o insignă de foc, pentru totdeauna”

“Batalioanele de pictori, gravori, desenatori şi sculptori de la Balcic au produs mai mult de un vagon de opere plastice, reprezentând geamiile, fântânile şi tipurile de ţigani-tătari din partea locului.

Niciunul din artişti n’a băgat însă de seamă, în dimineţile răcoroase, pe potecile dintre dealurile de lut alb ale Balcicului, frumoasele chipuri ale femeilor şi fetelor “macedonene”, toate în straie bătute în fireturi de aramă şi argint, cu frizurile înălţate, asemenea unor mici domuri şi miniaturale diademe. N’au băgat de seamă nici semnul crucii încrustat între sprâncene, ca o insignă de foc, pentru totdeauna.

„De unde li se trage obiceiul pe care nu-l mai găsim în nici una din regiunile locuite de Români”

(…) Până la ivirea pictorilor şi sculptorilor care să redea acea populaţie tot atât dacă nu şi mai pitorească decât ţiganii, turcii şi tătarii din Cadrilater, va trebui să ne mulţumim numai cu atât. Dar cine sunt aceste frumoase purtătoare de cruce în frunte?

âDe unde vin? De unde li se trage obiceiul pe care nu-l mai găsim în nici una din regiunile locuite de Români, deşi fântânile ţării româneşti, toate, veghează ocrotite de cruci iar răscrucile ocrotite de troiţe,” se specifică în articolul “Crucea în frunte” – semnat “A.”, foto: H. Lőffler – publicat de revista “Realitatea Ilustrată” în numărul din 9 septembrie 1936.

Cine sunt femeile însemnate

Istoria povestește că acestea au fost soții și fiice ale coloniștilor aduși în Dobrogea, „cu portul atât de artistic şi atât de migălos zămislit – priviţi brâiele, mânecile şi mai cu seamă ciorapii femeilor – în felul coafurii impunătoare şi semnul crucii dintre sprâncene, al fetelor şi al soţiilor. (…)

Ca femeile să nu mai fie supuse, răpite şi să nu mai ajungă sclave în haremurile turceşti, alături de femeile din celelalte provincii supuse semilunei, aromânii şi-au însemnat cu o cruce în frunte semnul lor. Semnul mântuitor, care îngăduia recunoaşterea fetelor răpite şi împiedica trecerea celor cu suflet uşuratec la mahomedanism, dăinuieşte şi azi – dar azi ca o podoabă, aşa cum se întâmplă pretutindeni cu toate vechile semnele de sclavie”.