Prințul Philip a încetat din viață pe 9 aprilie. Ultimele două săptămâni au fost grele pentru familia regală, dar mai ales pentru regină. Aceasta și-a luat la revedere de la cel care i-a stat alături în ultimii 73 de ani, iar acest lucru a fost sfâșietor. O lume întreagă a privit imaginile cu regina Elisabeta singură în capelă, în timpul slujbei oficiată de Arhiepiscopul de Canterburry pentru prințul Philip. 

Micuță, îmbrăcată toată în negru și cu o pălărie pe cap, care i-a ascuns perfect mimica feței în timpul ceremoniei, Elisabeta a rezistat cu stoicism câteva ore, timp în care toată atenția a fost asupra ei. Televiziunile internaționale s-au purtat impecabil și nu au speculat momentul. Suverana a avut parte de puțină discreție, pe care cu siguranță și-o dorea în acele momente. 

Primele imagini cu regina Elisabeta. Foarte cochetă, a ținut audiențe cu ambasadorii 

Primele imagini cu regina Elisabeta

Cu toate că în mod sigur nu s-a obișnuit încă cu lipsa soțului ei mult iubit, regina Elisabeta s-a întors la treabă. Cu un zâmbet pe față și o rochie cochetă, înflorată, suverana a întâmpinat astăzi ambasadorii noi. Nu a fost o întâlnire față în față, ci o audiență online live. Imaginea cu regina în fața calculatorului, discutând pe rând cu ambasadorii, a fost prezentată pe contul oficial de Instagram al familiei regale. 

În Londra sunt peste 170 de ambasadori din diverse țări, dar și înalți oficiali. Conform regulilor, fiecare ambasador nou primește o audiență cu regina Elisabeta. Astfel, suverana a stat astăzi de vorbă cu ambasadoarea Letoniei la Londra, dar și cu ambasadoarea Coastei de Fildeș. Regina Elisabeta și-a făcut treaba impecabil, ceea ce demonstrează încă o dată ce misiune grea are, dar și faptul că indiferent de situațiile prin care a trecut, cel mai longeviv monarh britanic nu și-a uitat niciodată îndatoririle. 

Foto: Facebook, Instagram

Kim Kardashian iese la întâlniri cu un reporter CNN. Cine e acesta

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp