Iată o rețetă de salată de linte, colorată și hrănitoare, plină de elemente nutritive și de gust. Nu este deloc complicat să preparați această rețetă. De altfel, încercăm să prezentăm în această rubrică mai ales rețete facil de pregătit. Lintea face parte din familia leguminoaselor şi este considerată una dintre cele mai bogate surse de proteine alături de soia, fasole şi mazăre. Pentru proprietăţile sale nutritive valoroase, lintea nu trebuie să lipsească din dieta noastră de viaţă.
Medicul nutriţionist Florin Ioan Bălănică recomandă, conform CSID.ro să introducem lintea în regimul nostru alimentar, deoarece are numeroase beneficii şi este simplu de gătit. „Lintea este o sursă excelentă de minerale, precum fosforul, fierul, zincul şi magneziul. Acestea au un rol esenţial în homeostazia sistemului osteoarticular, în regenerarea tesuturilor şi în formarea globulelor roşii în sânge. Cei care doresc să scadă în greutate trebuie să consume linte, deoarece aduce în organism minerale importante, vitamine din complexul B, proteine complete fără aport de grăsimi.
Lintea are proprietăţi hipocolesterolemiante prin conţinutul său de fibre. Fibrele solubile pot ajuta totodată la stabilizarea nivelului de zahăr din sânge. Persoanele supraponderale, cu risc crescut de boli metabolice şi diabet zaharat, trebuie să consume preparate din linte, care pot ajuta la echilibrarea nivelului de zahăr din sânge. De asemenea, fibrele solubile formează o substanţă ca un gel în tractul digestiv, favorizand tranzitul şi secreţia biliară.
Lintea creşte nivelul de energie din organism prin completarea rezervelor de fier. Femeile aflate la menstruaţie prezintă riscul de deficit de fier, care poate fi suplinit prin consumul de linte în această perioadă. Prin conţinutul în zinc şi magneziu, lintea stimulează sistemului imunitar şi accelerează vindecarea rănilor.Prin proprietăţile sale sanogene, lintea poate participa la creşterea capacităţii de atenţie şi memorare”, arată sursa citată.
Ingrediente pentru salată de linte
Salată: 1 castravete mare
1 cană de roșii
1/2 ceapa roșie
1/2 legătură de pătrunjel proaspăt
1 mango
1 cană linte nefiartă
Dressing: 2 linguri de ulei de măsline
2 linguri de apă
3 linguri de tahini
1 cățel de usturoi
2 linguri suc de lămâie
2 linguri de oțet de orez
1 linguriță sirop de agave
sare și piper după gust
Mod de preparare
Începeți prin a găti lintea conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Adică, o fierbeți. Tocați castraveții, roșiile, ceapa roșie, mango și pătrunjelul. Preparați dressingul amestecând pur și simplu toate ingredientele într-un castron mic. Asamblați salata de linte și amestecați în ea, dressing.
View this post on Instagram
Sursa: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook