Simona Ionescu / Redactor Șef

Aurelian Temișan, amintiri de neuitat cu regretatul Gabriel Cotabiță: „Ne ascundeam sus, la bagaje”

Aurelian Temișan, amintiri de neuitat cu regretatul Gabriel Cotabiță: „Ne ascundeam sus, la bagaje”
Dispariția lui Gabriel Cotabiță a însemnat pentru Aurelian Temișan o lovitură grea, pe care o resimte și acum. Cei doi cântăreți de aur ai României au fost foarte buni prieteni și au avut o relație marcată de respect reciproc și o conexiune extraordinară.

Aurelian Temișan spune că a „preluat” prietenia cu Gabriel Cotabiță de la tatăl său. La vârsta de 17 ani regretatul artist a cântat pe aceeași scenă cu tatăl lui Temișan. Astfel s-a format o prietenie plină de amintiri frumoase. 

După o viață petrecută împreună, pe 28 aprilie, Aurelian Temișan va face un spectacol tribut în memoria lui Gabriel Cotabiță. Artistul a mărturisit că a luat un „buchet de 16 piese” din repertoriul regretatului artist pe care le va interpreta și e sigur că spectatorii vor cânta odată cu el. Evenimentul are loc la sala Ion Caramitru, sub bagheta compozitorului Andrei Tudor.

„Am preluat prietenia cu Gabi Cotabiță de la tata”

„Prima oară Gabi a fost prieten cu tata, cânta în spectacolele în care cânta și tata. La 17 ani, era un fel de deschizător, așa că pot spune că am preluat prietenia de la tata. (…) Gabi era un fel de frate mai mare pentru mine la început. Îi ascultam piesele și voiam să ajung ca el”, a mărturisit Aurelian Temișan.

Aurelian Temișan are multe amintiri cu Gabriel Cotabiță

Tip autoritar, dar blând, Gabriel Cotabiță avea o carismă și un umor incredibil, care s-au împletit perfect cu energia lui Aurel Temișan.

„A avut mare încredere în mine, la Mamaia în 1994 mi-am uitat ecusonul la hotel și venea cu el spre teatru. Eu aveam și piesă în concurs, prezentam și festivalul… erau bodyguarzi la intrare și când am ajuns în față, am scos din buzunar cartela de telefon, care avea un cip. Și m-au lăsat să intru.

Atunci Cotabiță mi-a spus: Bă, dacă tu ai intrat cu chestia asta, te descurci în viață. Am dormit împreună, am mers cu trenul, unde făceam nebunii, ne speriam colegele, ne ascundem sus, la bagaje”, s-a destăinuit Aurelian Temișan.

„Am ținut un protocol culinar și am slăbit 16 kg”

Artistul a petrecut sărbătoarea de Paște alături de familie și s-a bucurat de cele mai gustoase preparate.

„Am mâncat prea mult e Paște. Acum 10 ani m-am lăsat de carne și de curând m-am apucat de carne din nou. Am ținut un protocol culinar și am slăbit 16 kg, pentru că nu mă mai încăpeau hainele. Am un boost de energie fantastic acum, pentru că toată grăsimea s-a transformat în energie”, a mai spus Aurelian Temișan.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *