Simona Ionescu / Redactor Șef

Delia Budeanu, crainică la TVR, salvată de un lider comunist. „Mi-a fost silă de multe ori”

Delia Budeanu, crainică la TVR, salvată de un lider comunist. „Mi-a fost silă de multe ori”
Delia Budeanu, una dintre cele mai iubite crainice ale României s-a stins la vârsta de 78 de ani. Fosta prezentatoare a mărturisit cu câțiva ani în urmă cât de greu i-a fost să lucreze în perioada comunistă.

Să fii crainic în perioada comunistă a fost o grea încercare pentru Delia Budeanu. La finalul carierei a înțeles că „televiziunea mi-a luat viața, 27 de ani, cei mai frumoși ani și mi-a dat popularitate. Deci suntem la paritate”.

O coafură „superbă” a deranjat comuniștii

Absolventă a Universității de Litere a Universității din București, Delia Budeanu a ajuns crainic la televiziune fără să-și fi dorit cu ardoare. A visat însă să ajungă cântăreață de operă, dar aripile i-au fost frânte de tatăl său, o persoană dură și insensibilă.

Viața însă i-a demonstrat că a fost făcută pentru televiziune, chiar dacă, la un moment dat, din cauza unei coafuri „superbe”, care a deranjat comuniștii, a fost la un pas să fie scoasă de pe postul național. Cel care i-a luat apărarea a fost chiar Ion Gheorghe Maurer, fost ministru de Externe și președinte al Consiliului de Miniștri, care a intervenit personal.

”Băgați-vă mințile în cap, lăsați-o pe fata asta în pace să își facă meseria, că e o frumusețe și vreau să o văd pe ecran”

„Au fost niște scrisori anonime trimise la secția de cadre a Comitetului Central în care se făcea referire la o anumită apartenență politică a tatălui meu în anii săi de tinerețe. A doua oară mi s-a făcut reclamație pentru că aveam o coafură superbă și i-am enervat pe toți. Au făcut o ședință.

M-a salvat domnul Ion Gheorghe Maurer, avea o mare influență. M-am dus la o prietenă care se știa cu soția domnului Maurer. Și am ajuns acasă la familia Maurer, le-am spus problema mea. Iar domnul Maurer a dat un telefon și a spus:

„Băgați-vă mințile în cap, lăsați-o pe fata asta în pace să își facă meseria, că e o frumusețe și vreau să o văd pe ecran”. După acel telefon m-au lăsat toți în pace”, a mărturisit în 2002, Delia Budeanu, invitată în emisiunea Profesioniștii a Eugeniei Vodă.

„Simțeam că eram un pion într-o cădere liberă totală”

Delia Budeanu recunoaște că în perioada comunistă, nu suporta să spună pe post lucruri care erau în contradicție cu gândirea ei. De aceea, a avut momente în care i-a „fost silă de meseria” pe care o făcea.

„Trebuia să spun pe post lucruri ce nu îmi făceau plăcere. Știam că îi exasperează pe cei de acasă, știam că e o exasperare generală. Simțeam că eram un pion într-o cădere liberă totală. Eram foarte angoasată la finalul anilor 1980”, s-a destăinuit Delia Budeanu.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre