Când spui Loredana Groza, te gândești la frumusețe, provocare și, nu în ultimul rând, profesionalism. Cine este artista când luminile de scenă se sting?
Loredana Groza e pretențioasă la mâncare. De ce au interzis-o comuniștii la televiziune
Într-un interviu acordat Fanatik, Loredana Groza a închis gura cârcotașilor care tot vorbesc despre nenumăratele sale operații estetice. Vedeta spune că s-a născut cu buze și sâni mari, acesta fiind și motivul pentru care comuniștii i-au interzis să mai apară pe sticlă.
„Cine mă cunoaște știe că sunt și întotdeauna am fost originală sută la sută”
„Nu dau socoteală nimănui, decât în fața lui Dumnezeu, în fața fanilor mei. Și ei știu cine e Lori, știu că eu am avut un piept generos întotdeauna, de la începutul carierei mele, mai ales din filmul Din a doua cădere a Constantinopolului. Nu existau silicoane pe atunci. Am avut buze mari, de asta m-au interzis cei de la televiziune și comuniștii pe atunci pentru că eram prea sexy.
Aveam buzele prea voluminoase, părul prea lung, sânii prea mari. Și pe atunci chiar nici nu se auzise de așa intervenții… oamenii care sunt limitați și influențabili sau pur și simplu răutăcioși, oamenii aceia comentează. Pentru că cine mă cunoaște știe că sunt și întotdeauna am fost originală sută la sută”, a mărturisit artista.
„Dieta înseamnă o viață curată, o viață disciplinată. Întotdeauna am fost la dietă”
Ca să arate fabulos, Loredana susține că uleiul de măsline poate face adevărate minuni. În plus, ea e foarte pretențioasă la mâncare și, dacă nu îi place ceva, nu se atinge de acel produs. „În loc să îți pui pe corp o cremă, mai bine pui ulei de măsline. Orice e natural este mult mai bine decât tot ce e procesat.
Chiar dacă ei scriu acolo că este sută la sută organic, nu este nimic mai organic decât chestie pură pe care tu poți să o ingerezi sau să o pui pe tine. La mâncare, dacă nu e ceva să îmi placă cu adevărat și să aibă nutrienți, mai bine nu mănânc”, a mai spus vedeta. Și pentru că are mare grijă de imaginea sa, tot timpul este la dietă: „Dieta înseamnă o viață curată, o viață disciplinată. Întotdeauna am fost la dietă”.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook